Răzvan Moceanu
Luni, 22 mai, omagiem personalitatea remarcabilă a lui Richard Wagner, compozitor german şi unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai romantismului muzical, la împlinirea a 210 ani de la naşterea sa.
Wilhelm Richard Wagner s-a născut pe 22 mai 1813, la Leipzig, într-o familie de actori, tatăl său fiind Carl Friedrich Wagner, iar mama, Johanna Rosina Wagner-Geyer.
A urmat cursurile Kreuzschule din Dresda – luând lecții de compoziție cu Christian Theodor Weinling – și a studiat la Lipsca şi, din anul 1827, filosofia şi estetica la „Nikolaischule” din Leipzig.
A fost fascinat de Carl Maria von Weber şi Ludwig van Beethoven, astfel că începe să studieze pianul şi armonia, publicând, la scurtă vreme după aceea, primele lucrări (sonatele în la major şi si bemol major, Simfonia în do major, Poloneza etc.).
Între 1833 și 1839 Wagner a lucrat pentru teatrele de operă din Würzburg, Magdeburg – aici fiind numit dirijor al Operei – , Königsberg și Riga, a compus primele sale opere Die Feen („Zânele”, 1834), Das Liebesverbot („Dragoste interzisă”, 1836) și mai multe piese orchestrale.
În 1836 se căsătorește cu actrița Minna Planner.
În căutarea gloriei, călătorește mult, cunoscând principalele centre muzicale europene. A plecat la Londra şi apoi la Paris – unde este profund impresionat de muzica lui Hector Berlioz – , însă constrâns de lipsurile materiale, va compune romanţe pentru aristocraţia franceză şi realizează transcripţii după opere la modă.
Următoarele sale opere – „Uvertura la Faust” (1840), „Rienzi” (premiera la 20 octombrie 1842 la Dresda) şi, mai ales, „Olandezul zburător” – l-au impus în viaţa artistică.
„Olandezul zburător” („Der fliegende Hollander”) este o piesă de operă semnată de compozitorul german, el fiind şi autorul libretului, scris în limba germană, fiind, de altfel, primul compozitor care şi-a scris singur libretele.
Sursa de inspiraţie a textului a fost satira „Memoriile domnului von Schnabelewopski” („Aus den Memorien des Herrn von Schnabelewopski”), publicată în 1833 de Heinrich Heine. La rândul său, Heine relata, în manieră umoristică, faimoasa legendă a „Olandezului zburător”, ţesută în jurul unui căpitan de corabie olandez, capabil să străbată întinderi mari de ape în timp record. Aceste performanţe erau explicate prin tratamentele nemiloase la care îşi supunea echipajele, cărora nu le lăsa aproape deloc timp de odihnă. Într-o zi, o apariţie angelică a coborât pentru a-l pedepsi pe cruntul căpitan, blestemându-l să navigheze pentru totdeauna, fără odihnă şi fără destinaţie.
Wagner va adăuga un element inedit naraţiunii: căpitanul este blestemat să navigheze pentru totdeauna, dar cu o excepţie. O dată la fiecare şapte ani, i se va permite să coboare pe ţărm pentru o scurtă perioadă de timp, iar dacă în acest răgaz va putea găsi o femeie care să îi rămână devotată până la moarte, blestemul abătut asupra lui va fi ridicat.
În piesa lui Wagner, femeia care îl va izbăvi pe temutul căpitan este fiica unui alt căpitan, norvegian, pe nume Daland. În schimbul unei comori, acesta este de acord să o prezinte pe fiica lui, Senta, „Olandezului zburător”. Aceasta se îndrăgostise de portretul unui marinar ce semăna izbitor cu olandezul. Când îl vede pe acesta venind alături de tatăl ei, Senta este convinsă că a întâlnit iubirea vieţii ei. Îi află tragica poveste şi, pentru a rămâne pentru totdeauna împreună, la plecarea „Olandezului zburător” femeia se aruncă în mare. Blestemul este desfăcut, iar piesa se încheie cu spiritele celor doi îndrăgostiţi care se ridică deasupra mării, dispărând în înaltul cerului.
Wagner a fost şi dirijorul premierei, ţinută la Koonigliches Hoftheater din Dresda, în ziua de 2 ianuarie 1843.
În anul 1843 s-a stabilit la Dresda, unde a devenit capellmeister la curtea regelui. Următoarele sale opere, „Tannhäuser” (1845) şi „Lohengrin” (1848) au fost pezentate cu succes la Weimar.
Regele Ludwig al II-lea al Bavariei a fost un pasionat admirator al muzicii wagneriene şi l-a susţinut financiar pe compozitor.
Alte lucrări pe care le-a compus sunt tetralogia „Inelul Nibelungilor” – alcătuită din „Aurul Rinului” (1853), „Walkiriile” (1856), „Siegfried” (1869) şi „Amurgul zeilor” (1874) – , „Tristan şi Isolda” (1859), „Maeştrii cântăreţi din Nurnberg” (1867).
Ultima parte a vieţii sale agitate, în care afirmările au alternat cu căderile, a petrecut-o parţial la Zürich şi Lucerna, în Elveţia, apoi, după 1871, la Bayreuth. Aici s-a recăsătorit cu fiica compozitorului ungar Franz Liszt, Cosima. Cei şase ani petrecuţi în Elveţia au fost perioada cea mai fericită şi cea mai productivă din viaţa sa.
Wagner însuşi a strâns fonduri pentru construirea unui teatru în Bayreuth, neinteresându-se de estetică, ci doar cerând o acustică potrivită cu lucrările sale. La inaugurarea din 1876 au asistat şefi de stat precum împăratul Wilhelm al II-lea, Pedro al II-lea al Braziliei, Ludovic al II-lea de Bavaria, numeroşi nobili, filosoful Friedrich Nietzsche şi mari compozitori ai vremii, printre care Anton Bruckner, Edvard Grieg, Piotr Ceaikovski şi Franz Liszt.
În 1876, Wagner a inaugurat şi celebrele „Bayreuther Festspiele” cu reprezentarea integrală a tetralogiei „Inelul Nibelungilor” iar numele său va rămâne, peste ani, inseparabil legat de Festivalul de la Bayreuth, dedicat interpretării operelor marelui compozitor.
Opera romantică „Parsifal” (1882) este considerată cântecul de lebădă al acestui mare creator de muzică şi reformator al operei. Cu muzica și libretul scrise de Richard Wagner, „Parsifal” a avut premiera la Bayreuth în ziua de 26 iulie 1882 la Festspielhaus.
Opera „Parsifal” este bazată pe poemul epic din secolul al XIII-lea Parzival de Wolfram von Eschenbach, care povestește despre cavalerul arthurian Parzival (Percival) și căutarea de către el a Sfântului Graal, precum și pe Perceval, povestea Graalului de Chrétien de Troyes.
Wagner a conceput opera în aprilie 1857, dar a terminat-o abia 25 de ani mai târziu. Parsifal este ultima operă compusă de Wagner, lucrare pentru care s-a folosit în mod special de particularitățile acustice ale sălii de spectacole a clădirii Festspielhaus din Bayreuth. Parsifal a fost interpretată pentru prima oară la al doilea Festival de la Bayreuth în 1882. Festivalul a păstrat monopolul exclusiv asupra interpretării operei Parsifal până în 1903, când opera a fost interpretată la Metropolitan Opera din New York.
Wagner a evitat să spună despre Parsifal că este o operă, preferând termenul „ein Bühnenweihfestspiel” – „O piesă de festival pentru sfințirea scenei”. La Bayreuth a apărut o tradiție ca după primul act al operei să nu se aplaude.
Pentru meritele sale incontestabile la dezvoltarea muzicii, Wagner a fost recompensat cu Ordinul bavarez Maximilian pentru științe și arte.
Richard Wagner a murit la Veneţia, la 13 februarie 1883, la vârsta de 70 ani, în urma unei afecţiuni cardiace.
Cea de-a doua soţie a sa, Cosima, fiica compozitorului Franz Liszt, a preluat după decesul soțului conducerea Festivalului Wagner, supraviețuindu-i încă 47 de ani. Cei doi au avut 3 copii: Isolde (1865-1919), Eva (1867-1942) și Siegfried (1869-1930).
Din păcate, moştenirea muzicală şi artistică a lui Wagner este impregnată de antisemitism, misoginism şi de idei pre-naziste despre puritatea rasială, deşi compozitorul a murit în 1883, cu mult înainte de apariţia nazismului. Toate acestea fac ca în Israel, deşi nu există nici o lege care să interzică reprezentaţiile operelor lui Wagner, muzicienii preferă să nu le interpreteze.
Totuşi, creația wagneriană a avut o influență covârșitoare asupra evoluției ulterioare a muzicii. Compozitori ca Anton Bruckner, Gustav Mahler, Claude Debussy (la începutul activității sale), Arnold Schönberg, Richard Strauss s-au dezvoltat sub influența muzicii lui Richard Wagner.
A asculta spectacole în direct din prestigiosul Festival de la Bayreuth la Radio România Muzical a devenit deja o tradiţie care a depăşit graniţa a două decenii şi jumătate. De altfel, pentru mulţi melomani, a asculta la radio ceea ce se întâmplă la Bayreuth este unica şansă de a participa într-un fel la acest festival la care biletele se rezerva cu mai mulţi ani înainte…
