Este a doua zi de grevă generală în învăţământ, iar sindicatele au anunţat că nu renunţă la protest până când guvernul nu vine cu o soluţie credibilă la revendicările lor. Însă, deocamdată, nu este anunţată o nouă rundă de negocieri, deşi profesorii s-au declarat nemulţumiţi de oferta făcută până acum de autorităţi. În schimb, premierul Nicolae Ciucă a făcut apel la protestatari să revină la catedră şi i-a invitat, astăzi, la consultări pe reprezentanţii asociaţiilor de părinţi şi de elevi pe tema situaţiei din educaţie. Şi tot astăzi ar urma să fie pusă în dezbatere publică ordonanţa de urgenţă care măreşte salariile personalului auxiliar şi nedidactic din educaţie şi introduce bonusurile financiare promise profesorilor debutanţi.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 mai)/apostelnicu/dsirbu