La 23 mai 1934 au murit, împuşcaţi de poliţişti, în apropiere de Bienville Parish (Louisiana), gangsterii americani Bonnie (Elizabeth) Parker şi Clyde (Chestnut) Barrow. faimosul cuplu de proscrişi era renumit pentru jefuirea de bănci; au fost consideraţi inamici publici între anii 1931 şi 1934, în timpul Marii crize economice
Povestea
Bonnie Elizabeth Parker şi Clyde Chestnut Barrow, cunoscuţi ca Bonnie şi Clyde au ajuns pe lista neagră a FBI-ului din cauza unei lungi serii de infracțiuni, inclusiv crime. Au pierit, pe urmele lor, polițiști, ceea ce a făcut din capturarea lor o veritabilă cursă mediatizată internațional.Bonnie provenea dintr-o familie nevoiaşă. După moartea tatălui său, mama este nevoită să se mute cu cei trei copii la Dallas, unde nu o duc prea strălucit. La 16 ani, Bonnie se căsătoreşte cu Roy Thornton, care o abuzează de multe ori. Mariajul lor este marcat de problemele cu legea şi de lungile lui absenţe. Acesta este arestat şi închis în 1929 pentru jaf și asta pune capăt relaţiei dintre ei, fără să divorțeze, însă. În ziua în care a murit, Bonnie purta verigheta lui Thornton. Clyde venea dintr-o familie de fermieri cu şapte copii. Era un mic infractor din adolescență, când a comis mai multe furturi împreună cu fratele său Marvin “Buck” Barrow. În 1926, la 17 ani, este închis la Eastham Farm, o închisoare care îl va înrăi pe fundalul violențelor văzute acolo și îi va provoca o ură profundă față de autorități. Tot în acea închisoare comite şi prima lui crimă: îl bate până la moarte pe un alt condamnat deoarece profitase sexual de el în repetate rânduri. După ce iese de la închisoare, Clyde continuă să se ocupe cu diferite găinării.
Există multe variante despre prima întâlnire a lui Bonnie cu Clyde. Cea mai probabilă este cea potrivit căreia Clyde a întâlnit-o pe Bonnie pe 5 ianuarie 1930, în casa unei prietene a lui. Bonnie era în casa acesteia pentru a o ajuta cu îngrijiri medicale. Bonnie ar fi încercat să-l convingă pe Clyde să renunţe la infracțiuni, dar influența lui a fost mai puternică și ea a sfârşit ajutându-l. În 1932 Bonnie Parker a fost prinsă de poliţie în timpul unui jaf şi a fost închisă. În acest timp, Clyde a fost cooptat pentru un jaf armat asupra unui magazin, când propietarul a fost ucis. Soţia victimei l-a acuzat pe Clyde că ar fi apăsat pe trăgaci, dar în realitate el fusese doar şofer şi rămăsese în maşină.
Pe 5 august în timp ce Bonnie îşi vizita mama, Clyde împreună cu Raymond Hamilton şi Ross Dyer beau alcool în Oklahoma. Şeriful C.G. Maxwell şi ajutorul său Eugene C. Moore s-au apropiat de ei. Cei trei au deschis focul, l-au omorât pe Moore şi l-au rănit grav pe şerif. În 1932 şi 1933 continuă jafurile, care de multe ori se soldează cu crime.
Și, totusi, de ce opinia publică americană nu a reacționat virulent față de faptele bandei lui Clyde? Pentru că la acea vreme era criză, populația era majoritar săracă, iar faptele celor care furau de la bogați erau considerate de multe ori aventuri și nu fărădelegi. În martie 1933, Buck, fratele lui Clyde, iese din închisoare. Împreună cu soţia sa, Blanche, constituie banda Barrow. Cei doi fraţi, Blanche şi un prieten de-al lor, W.D.Jones vor trăi o perioadă într-o casă retrasă din Missouri, dar comportamentul lor gălăgios a născut întrebări în rândul vecinilor, care au sesizat poliţia. La venirea oamenilor în uniformă, cei trei au ripostat cu arme de foc. Un poliţist a fost rănit, altul a fost ucis şi, de partea adversă, Jones a fost rănit. Au fugit, iar aparatul de fotografiat lăsat în graba fugii, conținea multe poze cu tâlharii, poze care au apărut rapid în ziare. Urmează o perioadă de tentative sau jafuri reușite ale unor bănci. Uneori sunt răpite persoane, dar eliberate ulterior.
Notorietatea le complică existența. În vara lui 1933, Bonnie s-a ales cu arsuri de gradul trei la un picior, în urma unui accident de maşină. Banda fuge la Red Crown, Missouri. Au trezit şi acolo suspiciuni şi şeriful Holt Coffey a pus la punct un plan pentru a-i captura pe bandiţi. În urma schimburilor de focuri Buck şi Blanche au fost răniţi, dar au scăpat. Au fost însă, încolţiţi în Iowa. Buck rănit încă o dată a murit peste câteva zile la spital. Blanche aproape a orbit de la nişte cioburi care îi intraseră în ochi. După ce s-a recuperat a fost închisă. În septembrie cei trei hoţi rămaşi din bandă au mers să-şi vadă familile. Jones a fost arestat cu acestă ocazie. Bonnie şi Clyde rămân singuri.
În 1934 Clyde a ajutat la evadarea lui Henry Methvin şi a altor membri ai bandei, însă omoară un polițist. Acesta a fost momentul în care autoriţăţile şi-au unit forţele pentru ai prinde pe răufăcători. Apoi, Clyde şi Methvin au ucis doi poliţişti de patrulă, ceea ce a a făcut ca opinia publică să nu îi mai privească deloc cu simpatie. Numărul poliţiştilor ucişi ajunsese la nouă.
Sfârşitul celor doi a fost posibil după trădarea lui Methvin
Cei trei s-au dus să-ţi viziteze familile. Henry Methvin se dusese la Sherevoport, Louisiana, pentru a-şi vedea tatăl. Bonnie şi Clyde trebuiau să vină după el. Aşa că Methvin a aranjat o înţelegere cu poliţia: urma să-i predea pe cei doi, în schimbul unei pedepse mai mici.
Cuplul nu a ajuns în ziua anunţată, ci două zile mai târziu, pe 23 mai. Când Clyde a oprit maşina pentru a vorbi cu tatăl lui Henry care se întorcea cu tractorul de pe camp, poliţiştii au deschis focul. Au fost trase 187 de gloanţe, dintre care 50 i-au atins pe cei doi. Clyde a murit în urma primul val, dar Bonnie, care se afla în maşină, a fost auziţă ţipând.
Presa a condamnat felul de a acţiona al poliţiei, mai ales că tâlharii nu erau înarmaţi şi despre Bonnie nu se ştie cu exactitate dacă ar fi săvârşit vreo crimă. Din maşina celor ucişi au fost sustrase obiectele lor personale, au fost tăiate şi bucăţele de haine sau suviţe de păr ale celor doi. Armele, un saxofon, maşina cu scaunele pătate de sânge şi cu urme de gloanţe au fost vândute pentru sume exorbitante.
La înmormântarea cuplului celui mai renumit din America au venit mii de oameni.
De atunci, poliţia este obligată să someze orice persoană înainte de a trage. Povestea celor doi este înconjurată şi astăzi în mituri. Se crede că Bonnie doar l-a sprijinit pe Clyde şi nu ar fi apăsat niciodată pe trăgaci. Indiferent de variantele care există, traiectoria vieţii celor doi a fost dominată de crime şi dragoste. Au făcut fărădelegi împreună şi au murit tot împreună. Chiar dacă au trecut mulți ani de la moartea lor, Bonnie și Clyde sunt în continuare renumiți, iar la povestea lor de dragoste se face adesea referire. Spre exemplu, rapperul Jay-Z a lansat alături de Beyonce melodia „Bonnie & Clyde” în 2003, iar aceasta a avut un succes comercial ridicat. Există însă și jocuri inspirate din povestea lor. Bonnie & Clyde, lansat de compania Red Rake în 2019, îi are pe cei doi printre simboluri, alături de pistoale, puști, un teanc de dolari și sediul unei bănci.
Cel mai mult a contribuit însă la popularizarea poveștii celor doi filmul ”Bonnie and Clyde”, lansat în anul 1967, cu Warren Beatty și Faye Dunaway în rolurile principale. De asemenea, în 2019, Netflix a lansat filmul The Highwaymen, bazat tocmai pe povestea urmăririi celor doi. (Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie:
Calendar Rador
https://ro.eferrit.com/bonnie-si-clyde/
Cine au fost Bonnie și Clyde, cuplul criminal notoriu din timpul Marii Crize