Context
Acum 94 de ani (1929) s-a lansat prima animaţie Mickey Mouse cu sunet. Intitulată „Copilul carnavalului”, este cea de-a noua producție din seria Mickey Mouse şi prima în care îndrăgitul şoricel vorbeşte. Mickey Mouse a fost creat de regizorul și desenatorul american Walt Disney, care s-a inspirat de la Charlie Chaplin. Șoricelul a devenit primul erou animat cu o stea pe bulevardul Walk of Fame din Hollywood. România l-a interzis în perioada interbelică, pentru că autorităţile se temeau că un şoarece de câţiva metri, care apare pe ecran, îi va speria pe copii.
Povestea
Povestea lui Mickey începe cu un iepure. Disney Brothers Studio era doar o mică rotiță în angrenajul de animație Universal Pictures, când, în 1927, Walt Disney a creat un personaj numit Oswald, Iepurele norocos. Cu fața rotundă, albă, nasul mare și corpul negru, zâmbitorul Oswald a fost un hit instant și Universal a comandat o serie nouă.
Însă când Disney a vrut să negocieze un contract pentru un nou sezon, a descoperit că Universal Pictures i-a luat atât animatorii, cât şi drepturile de autor, scria The Times. Astfel că Walt Disney şi colaboratorul său loial Ub Iwerks au revenit la planşetă şi l-au desenat pe şoricelul iubit acum de copii. Mai întâi, șoricelul cu urechi rotunde a fost botezat Mortimer, însă numele lui nu i-a plăcut soției lui Walt Disney, astfel încât a fost botezat Mickey Mouse. Actul oficial de naştere al lui Mickey Mouse se consideră a fi 18 noiembrie 1928, când personajul a apărut pentru prima dată în fimul de animaţie Steamboat Willy. Premiera a avut loc la Universal’s Colony Theater din New York, succesul de casă a fost uriaș. Minnie cu Mickey Mouse se întâlniseră deja pe planșa lui Walt Disney. În „Plane Crazy“, Mickey o invită pe Minnie să i se alăture într-o plimbare cu avionul; iar în „The Gallopin’ Gaucho“, Minnie e angajata unui restaurant din Pampas, Argentina, și dansează un tango pentru Mickey.
Deși realizate mai devreme în același an, 1928, primele animaţii cu Mickey și Minnie vor fi lansate (și ele tot cu sunet) după „Steamboat Willie“. Vor pierde șansa de a fi introduse personajele marelui public, dar le vor consolida faima.
Mickey Mouse a început să vorbească pe ecran de abia un an mai târziu. Şoricelul a spus primele sale cuvinte în filmul „Copilul carnavalului”. În 1935, un tânăr animator pe nume Fred Moore i-a dat lui Mickey prima transformare completă. Animatorii dinaintea lui au desenat șoarecele ca o serie de cercuri, detaliu care îi limita mișcarea. Moore – care a animat mai târziu un fragment din „Sorcerer’s Apprentice“ – i-a desenat corpul în formă de pară, i-a adăugat pupile, mănuși albe și i-a scurtat nasul pentru a-l face mai drăguţ. Tot în acel an, Mickey a apărut, de asemenea, în culori. Concertele orchestrei utilizate de Technicolor au fost atât de inovatoare, încât criticii încă le mai consideră a fi o capodoperă.
În 1978, în onoarea a celei de-a cincizecea aniversări a vestitului Mickey Mouse, șoricelul devine primul personaj de desen animat care primeşte o stea pe Hollywood Walk Of Fame. De-a lungul carierei sale, Mickey Mouse a avut peste 150 de apariții în show-uri tv, benzi desenate sau jocuri video, ca să nu mai vorbim despre parcurile tematice dedicate sau industria care s-a dezvoltat în jurul său şi care produce bani, în continuare. De-a lungul deceniilor, Mickey Mouse a concurat cu Bugs Bunny de la Warner Bros. Însă, în 1988, cei doi „rivali” au apărut împreună pentru prima oară în filmul „Who Framed Roger Rabbit?”. Disney a semnat un contract cu Warner Bros, care prevedea că fiecare personaj va apărea în film la fel de mult.
Pe lângă filmele de animaţie, personajul Mickey Mouse a cunoscut popularitatea şi datorită revistelor de benzi desenate. Primele au apărut în 1930, fiind create de Walt Disney, la propunerea companiei King Features Syndicate. Al doilea personaj semnificativ care i-a urmat lui Mickey a fost Minnie Mouse. Seria a continuat până la finele lunii martie, exemplarele urmând să fie reeditate la diferite ocazii aniversare ce au urmat. Continuarea a sosit abia în luna septembrie a aceluiaşi an, fiind introduse personaje noi – precum Clarabelle Cow şi Horace Horsecollar.
Din filmografia care îl are ca personaj central pe Mickey Mouse amintim: „Hollywood Party” (1934), „Fantasia” (1940), „Fun and Fancy Free” (1947), „A Goofy Movie” (1995), „Mickey’s Once Upon a Christmas” (1999), „Fantasia 2000” (1999), „Mickey’s House of Villains” (2002), „Mickey, Donald, Goofy: The Three Musketeers” (2004), „Mickey’s Twice Upon a Christmas” (2004).
De asemenea, Mickey a fost şi eroul unor seriale: „The Mickey Mouse Club” (1955-1959; 1977-1979; 1989-1994), „Mickey Mouse Works” (1999-2000), „Disney’s House of Mouse” (2001-2003), „Mickey Mouse Clubhouse” (2006-2016), „Mickey Mouse” (2013-prezent), „Mickey and the Roadster Racers” (2017-prezent). Ca mascotă oficială a lui Walt Disney, Mickey apare în parcurile Disney, de la deschiderea Disneyland în 1955. Ca şi celelalte personaje, Mickey este reprezentat de un actor mut şi costumat. Astfel, el a participat în numeroase ceremonii şi parade. De asemenea, este în centrul atracţiilor din „Mickey’s Toontown” – un tărâm ce se bazează pe cartierul lui Mickey, unde clădirile sunt construite ca într-o animaţie şi vizitatorii pot vedea casele lui Mickey şi Minnie, barca lui Donald şi garajul lui Goofy. (Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie:
https://www.britannica.com/topic/Mickey-Mouse
https://www.britannica.com/question/Why-is-Mickey-Mouse-so-popular
https://dinfilme.ro/2017/08/povestea-lui-mickey-mouse-de-la-oswald-iepurele-norocos-la-soricelul-mortimer/