Creștinii ortodocşi și greco-catolici sărbătoresc Înălțarea Domnului

„Radiojurnal” – Realizator: Cătălin Gomboș – Creștinii ortodocşi și greco-catolici sărbătoresc joi Înălțarea Domnului, momentul când Iisus Hristos s-a ridicat la cer la 40 de zile după înviere. Înățara Domnului este din anul 1920 și Ziua Națională de Cinstire a Eroilor și va fi marcată printr-o serie de ceremonii religioase în toată țara. Remus Rădulescu despre semnificația sărbătorii.
Reporter: În a 40-a zi după Înviere, Iisus Hristos s-a arătat pentru ultima dată ucenicilor, după cum relatează Evangheliile și cartea Faptele Apostolilor. Această ultimă întrevedere a avut loc pe Muntele Măslinilor, lângă Ierusalim. Iisus le-a spus ucenicilor să nu se depărteze de cetate, pentru că peste 10 zile aveau să se îmbrace cu putere de sus, puterea care îi va face convingători în misiunea lor. Se referea, desigur, la coborârea Duhului Sfânt. După aceste ultime cuvinte, spun cărțile Noului Testament, Iisus s-a Înălțat la cer, ducând cu sine la Dumnezeu firea umană transfigurată prin jertfă și înviere. Înălțarea Domnului este și ziua Eroilor. Sunt pomeniți eroii astăzi, pentru că ei au mers pe același drum ca și Iisus Hristos, prin sacrificiu de sine, spre înălțare. Astăzi, în biserici şi la monumentele eroilor au loc slujbe de pomenire, iar la ora 12:00 clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoștință față de cei care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.
Realizator: De sărbătoarea Înălțării Domnului, Radio România Cultural și Antena Satelor transmit la această oră în direct Sfânta Liturghie de la Catedră la Patriarhală din București./rpatulea/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 mai)