Potrivit ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, măsurile luate de cele două ţări ”sunt în conformitate cu toate angajamentele normelor de drept internaţionale existente”. Miniștrii apărării din Rusia și din Belarus, Serghei Șoigu și, respectiv, Viktor Hrenin, au semnat joi, la Minsk, documentele care stabilesc procedura de menţinere şi păstrare a armelor nucleare rusești într-un depozit special de pe teritoriul belarus, relatează Ministerul Apărării din Belarus, într-un comunicat. Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat că țările occidentale poartă un război nedeclarat împotriva Rusiei și Belarus. Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a sosit la Minsk pentru a participa la o reuniune a Consiliului miniștrilor apărării din țările Organizației Tratatului de Securitate Colectivă. ”În cadrul reuniunii au fost semnate documente care stabilesc procedura de desfăşurare a armelor nucleare tactice nestrategice rusești într-un depozit special de pe teritoriul Republicii Belarus”, a transmis Serviciul de presă al ministerului. După cum a remarcat Șoigu, măsurile implementate de Rusia și Belarus ”se conformează tuturor angajamentelor şi normelor de drept internaționale existente”. În cadrul întrevederii, miniștrii au discutat despre situația militară şi politică și aspecte ale cooperării în domeniul apărării şi tehnic-militar între cele două ministere ale apărării din cele două țări. Președintele rus Vladimir Putin a declarat pe 25 martie că Rusia, la cererea părții belaruse, își va desfășura armele sale nucleare tactice în republică, după cum fac Statele Unite de mult timp pe teritoriul aliaților săi. Potrivit șefului statului rus, pe 1 iulie este programată finalizarea construcției unei instalații de depozitare a armelor nucleare tactice ruse pe teritoriul belarus. Moscova i-a transmis deja Minskului sistemul de rachete Iskander, care poate fi purtător de arme nucleare, și a ajutat la reechiparea aeronavelor belaruse pentru a putea folosi muniție specială. Militarii belaruși au urmat o instruire specială în Federația Rusă./vdraguta/ilapadat
(Agenţia de presă TASS – 25 mai)