Rapidul Secuiesc şi Expresul de Şumuleu Ciuc sunt deja pe drum spre Şumuleu Ciuc

Vineri, în zorii zilei, au pornit la drum cele două trenuri de pelerinaj spre Şumuleu Ciuc: Rapidul Secuiesc (Székely Gyors) şi Expresul de Şumuleu Ciuc (Csíksomlyó Expressz), a anunţat Agenţia de Turism Kárpáteurópa (Carpathian Europe Travel Agency), organizatorul călătoriei. Csíksomlyó Expressz a pornit la drum din Transdanubia, din oraşul Szombathely, la primele ore ale dimineţii şi a ajuns la Gara de Est din Budapesta prin atingerea oraşelor Sopron, Kapuvár, Csorna, Győr, Komárom şi Tatabánya. Csíksomlyó Expressz a fost conectat cu Székely Gyors, şi astfel au plecat din Budapesta spre Transilvania, trecând prin Szolnok şi Püspökladány. Cele două trenuri vor continua traseul spre Oradea, Cluj-Napoca, Dej, Deva, Gheorgheni şi satele situate în bazinul Ciucul de Jos şi în bazinul Ciucul de Sus. Trenul special, care are aproximativ o jumătate de kilometru lungime, duce aproape o mie și jumătate de pelerini la Şumuleu Ciuc. A doua zi după Liturghie, trenul va continua drumul spre granița de o mie de ani a Ungariei istorice, la Ghimeş-Făget, unde pelerinii pot lua parte la o sărbătoare de o zi și vor înmâna donațiile strânse în tren în beneficiul copiilor maghiari secui şi ceangăi.
Cele două trenuri sunt trase spre Şumuleu Ciuc de locomotiva Tamási Áron.
Pe lângă Agenţia de Turism Kárpáteurópa, şi Agenţia de Turims Misszió Tours a organizat, tot cu acest prilej, un pelerinaj cu trenul care a plecat spre Şumuleu Ciuc încă de joi, cu aproape 900 de călători.
Potrivit legendei, prima procesiune de rămas bun la Şumuleu Ciuc a avut loc în 1567, când principele transilvănean János Zsigmond a vrut să-i oblige, sub amenințarea armei, pe secuii catolici să treacă la religia unitară. Locuitorii din Ciuc, Gheorgheni şi Casin s-au adunat la Şumuleu Ciuc în sâmbăta Rusaliilor şi au cerut ajutor Fecioarei Maria, iar apoi au învins armata principelui, la Pasul Vlăhiţa. După victorie, au mulțumit pentru ajutor Fecioarei Maria și au făcut un jurământ că vor face un pelerinaj la Şumuleu Ciuc în fiecare an în sâmbăta Rusaliilor./rganciu/denisse

https://infostart.hu/kultura/2023/05/26/mar-uton-a-szekely-gyors-es-a-csiksomlyo-expressz-is