Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a reconfirmat angajamentul Rusiei pentru rezolvarea pe cale diplomatică a conflictului ucrainean. Obstacolele create de Kiev și Occident fac imposibilă reluarea discuțiilor de pace cu privire la situaţia Ucrainei, a declarat vineri ministrul rus de externe Serghei Lavrov, la o întâlnire cu reprezentantul special al Chinei pentru afacerile eurasiatice și fost ambasador la Moscova, Li Hui, trimisul chinez pentru a promova planul de pace al Beijingului pentru Ucraina.
Ministrul rus de externe a reafirmat angajamentul Moscovei pentru o soluționare pe cale politică şi diplomatică a conflictului, menţionând obstacolele serioase create de partea ucraineană și de curatorii săi occidentali în reluarea discuțiilor de pace, informează Ministerul rus de Externe.
Potrivit comunicatului MAE rus, în timpul întâlnirii, Lavrov și-a exprimat recunoștința părții chineze pentru o poziție echilibrată față de criza ucraineană și a apreciat foarte mult disponibilitatea Beijingului de a juca un rol pozitiv în soluționarea conflictului.
Ambele părți și-au exprimat disponibilitatea de a consolida în continuare cooperarea ruso-chineză în domeniul politicii externe, menținând invariabil pacea și stabilitatea în regiune și pe planetă, în ansamblu, se menţionează în comunicatul MAE al Rusiei. /vdraguta/lalexandrescu
www.rosbalt.ru – 26 mai