Peste 40 de drone Shahed au fost doborâte deasupra Kievului, în timpul atacului aerian rusesc din noaptea de 27 spre 28 mai. Potrivit autorităţilor ucrainene, atacul de noaptea trecută asupra capitalei a fost cel mai masiv şi s-a soldat cu distrugeri şi victime, ca urmare a căderii de fragmente de drone. Şeful administrației militare a orașului Kiev, Serhi Popko, a precizat că atacul din noaptea de sâmbătă spre duminică a fost al 14-lea lansat de ruşi asupra capitalei de la începutul lunii mai. „Inamicul a decis să ‘felicite’ populaţia Kievului cu prilejul zilei oraşului, prin intermediul unor drone mortale. Potrivit informaţiilor preliminare, acesta a fost cel mai masiv atac cu drone asupra capitalei de la începutul invaziei la scară largă. Atacul a fost efectuat în mai multe valuri, sirenele de raid aerian au sunat mai bine de cinci ore” – a menționat oficialul. Potrivit datelor preliminare, peste 40 de drone au fost distruse de forțele și mijloacele de apărare antiaeriană în spațiul aerian al capitalei ucrainene. Ca urmare a căderii de fragmente din dronele doborâte, au fost raportate victime și distrugeri în diferite părți ale Kievului. În cartierul Holosiivski, resturi de dronă au lovit o clădire nerezidențială cu şapte etaje: o persoană a murit, iar o alta a fost rănită. În acelaşi cartier, a izbucnit un incendiu pe acoperișul unui centru comercial şi un alt incendiu a fost raportat pe un șantier, precum şi pe teritoriul unei întreprinderi. În cartierul Pecersk, acoperișul unei case a luat foc. În cartierul Darniţa, au fost deteriorate ferestrele și ușile unui magazin. (Agenția de presă RBC – 28 mai)/sdan/ctuluc