29 mai 1953 – ziua în care a fost atins ”Acoperișul lumii”

La 29 mai 1953,  Sir Edmund Hilary (1919-2008), diplomat, cercetător şi alpinist neo-zeelandez, însoţit de şerpaşul nepalez Tenzing Norgay (1914-1986), a ajuns pe vârful Everest (8.848 m.) din lanţul muntos Himalaya, supranumit şi azi „Acoperişul lumii”. Au fost primii oameni din lume care au reuşit această performanţă (ştirea a devenit publică pe 2.VI.1953, ziua încoronării, la Londra, a reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord).

Everestul are 8850 de metri, înălțime deasupra mării și este situat chiar pe granița dintre Nepal (spre sud) și Tibet (spre nord). Face parte din sub-sistemul muntos Khumbu, din regiunea muntoasa Mahalangur la randul ei din zona muntoasa Himalaya Centrala. Apare pe o harta din Tibet din anul 1733, sub numele de Tschoumou Lancma.

Numele masivului este cunoscut sub mai multe variante: în Tibet sub numele de Chomolungma („Zeița Mamă a Pamântului”), în China a fost numit Qomolangma („Zeița Vânturilor”), în Nepal a fost denumit Sagarmatha („Fruntea Cerului”), europenii l-au botezat Peak B, apoi Peak XV. În 1865, în onoarea lui Sir George Everest, masivul capătă denumirea de Everest. Everestul are o vechime de 60 milioane de ani.

Încercări nereușite

Prima tentativă de escaladare a Everestului a fost făcută în 1921 de o expediție britanică ce  a străbătut 400 de mile pe platoul Tibetan, până la poalele muntelui. O furtună i-a obligat să își anuleze ascensiunea, dar alpiniștii, printre care și George Leigh Mallory, au văzut ceea ce părea a fi o rută fezabilă pentru a urca pe vârf. O a doua expediție britanică, incluzându-l pe Mallory, a revenit în 1922, iar alpiniștii George Finch și Geoffrey Bruce au depășit altitudinea de 7.000 de metri. Într-o altă încercare făcută de Mallory în acel an, șapte șerpași au murit într-o avalanșă.

În 1924, o a treia expediție pe Everest a fost lansată de britanici, iar alpinistul

Edward Norton a ajuns cu 900 de metri verticali mai puțin decât vârful, fără a folosi oxigen artificial. Patru zile mai târziu, Mallory și Andrew Irvine au lansat un asalt pe vârf și nu au mai fost văzuți în viață. În 1999, trupul lui Mallory, în mare parte conservat, a fost găsit la înălțime pe Everest. Suferise numeroase fracture, în urma unei căderi. Dacă el sau Irvine au ajuns sau nu pe vârf rămâne un mister. Alte câteva încercări nereușite de a ajunge pe vârf au fost făcute pe ruta crestei de nord-est a Tibetului. După cel de-al doilea Război Mondial, Tibetul a fost închis pentru străini. În 1949, Nepalul și-a deschis porțile către lumea exterioară, iar în 1950 și 1951 expediții britanice au făcut ascensiuni exploratorii pe ruta crestei de sud-est.

În 1952, o expediție elvețiană a navigat prin înșelătoarea cascadă de gheață Khumbu în prima încercare reală de a ajunge pe vârf.

Cursa spre înălțimi

În martie 1953, 350 de hamali cu 13 tone de echipament, au inceput ascensiunea spre munte. La 22 aprilie 1953, la o altitudine de 5400 metri, 10 europeni și 39 de șerpași se reunesc în prima dintre cele nouă tabere instalate de-a lungul traseului, spre vârf. O parte dintre colegii lor o luaseră deja înainte, ca să pregătească traseul. Între ei se afla și Edmund Hillaryun,  un neozeelandez în vârstă de 33 de ani.

Liderul expediției, John Hunt adusese camere de presiune și tunele de vânt ale Royal Air Force și testase echipamentele în Elveția, în condiții de mare altitudine. Adusese echipament cu care să tragă asupra coastelor înzăpezite, declanșând avalanșe, înainte ca ele să fi putut cauza pierderi.  Echipamentele se adăugau șerpașilor, absolut indispensabili expedițiilor, datorită capacității lor de a respire la mare înălțime și cunoașterii zonei.  Tenzig Norgay lucrase ca hamal pentru expedițiile din 1935, 1936 și 1938, care eșuaseră, dar voia să fie mai mult decât un simplu hamal. Visul său era sa ajungă pe vârf și simțea că, la cei 40 de ani ai săi, aceasta era ultima lui șansă. Datorită experienței, el a fost numit conducătorul hamalilor și s-a ocupat de organizarea transportului echipamentului. La fel ca mulți alți șerpași, Tenzig nu își cunoștea ziua de naștere, iar după succesul din 1953, el a hotărât să și-o serbeze în data de 29 mai, ziua în care cucerise cel mai înalt vârf al lumii.

Nu Hillary și Tenzig erau cei care ar fi trebuit să fie primii oameni care să cucerească Everestul. Ei formau al doilea grup care escalada muntele în urma echipei formate din alpiniștii englezi Bourdillon și Evans. Prima echipă a renunțat însă cu 100 de metri înainte de vârf, din cauză că rămăsese fără oxigen. Hillary și Norgay și-au continuat ascensiunea și au observat, în timpul ultimului popas, că le lipsea un adaptor pentru una din buteliile de oxigen, fiind cât pe ce să renunțe. Au hotărât, totuși, să continue ascensiunea și au reușit, în ciuda insuficienței oxigenului, să cucerească vârful.

Tenzig își amintește de momentul în care l-a strâns în brațe pe prietenul său, bucurându-se să fie primul șerpaș care putea vedea în același timp cele două mari mânăstiri ale poporului său: în stănga mânăstirea Thengboche din Nepal, iar în dreapta mânăstirea Rongbuk din Tibet. Hillary a luat aparatul de fotografiat și a făcut, printre altele, fotografia care a făcut înconjurul lumii, cea în care Tenzing ține în aer pioletul. Vestea cucerii Everestului a ajuns repede și în Marea Britanie, tocmai în ziua încoronării reginei Elizabeta, cea care i-a acordat alpinistului titlul de Sir Edmund Hillary. Din acel moment, mitul inaccesibilului Everest s-a transformat în marketing, escaladarea muntelui devenind o adevărată industrie. Între recordurile ulterioare:

Primii europeni pe vârf au fost Jürg Marmet și Ernst Schmied din Elveția, la 23 mai 1956.

Prima femeie pe Everest: Junko Tabei (Japonia) în 16 mai 1975.

  • Prima ascensiune fără supliment de oxygen: Reinhold Messner (Italia) și Peter Habeler (Austria) în 8 mai 1978. Reinhold Messner deține și recordul pentru prima ascensiune solo (1980). Prima escaladare pe timp de iarnă: Krzysztof Wielicki și Leszek Cichy (Polen) în 17 februarie 1980.
  • Cei mai mulți alpiniști care au ajuns e vârf într-o singură zi: 89 de alpiniști (2001).
  • Cel mai tânăr alpinist pe Everest a fost Malavath Purna din India, în vârstă de 13 ani.

Primul orb ajuns pe vârf a fost Erik Weihenmayer (SUA), la 25 mai 2001. Omul care a urcat de cele mai multe ori pe vârf este Apa Sherpa, cu un total de 21 de ascensiuni.

  • În 2005 a aterizat primul elicopter pe vârful Everest. Primul român pe Everest a fost Constantin Lăcătușu, care a ajuns în vârf la 17 mai 1995.

Bibliografie

Calendar Rador

http://www.turistmania.ro/articole/alpinism-si-escalada/misterele-everestului–povesti-cunoscute-si-mai-putin-cunoscute.html

https://www.britannica.com/biography/Edmund-Hillary

https://historia.ro/sectiune/travel/istoria-escaladarii-everestului-569339.html