Căderea Constantinopolului. Așa e cunoscută cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de către forțele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea (1432-1481). Se întâmpla intr-o zi de marți, 29 mai 1453. A fost o bornă a istoriei Imperiului Otoman, dar și a celei universale. Se încheia astfel istoria de 1.000 de ani a imperialității romane cu centrul în Bizanț. În 11 mai 330, pe locul fostei colonii grecești Byzantion aparea noua capitală a Imperiului Roman, numită Constantinopol și inaugurată de împăratul roman, Constantin cel Mare. Acest oraș va fi timp de 1.123 de ani capitală imperială și ”puntea” ce va lega Orientul cu Occidentul, totodată punct de origine pentru „civilizația bizantină”.
Căderea Constantinopolului a însemnat nu numai sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit și moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea (1404-1453), dar și o victorie strategică de o importanță crucială pentru cucerirea estului mediteranean și a Balcanilor, de către otomani. Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până la destrămarea acestuia în 1922. În anul 1930, după proclamarea Republicii Turcia, orașul a fost redenumit – Istanbul.
Context
A fost capitala Imperiului Roman, cunoscut ca ”noua Romă”. Era construit pe şapte coline, împărţit în 14 regiuni şi era străbătut de un râu. A fost centrul politic, administrativ, economic, religios şi cultural al imperiului. Un oraş exotic, aglomerat, cu temple mari şi palate luxuriante. Era un oraş al divertismentului şi al modei, care a prosperat de pe urma comerţului. Constantinopolul, căci despre el este vorba, a fost asediat de mai multe ori; a fost cucerit doar de două ori, prima dată în timpul Cruciadei a patra din 1204, iar a doua oară când a fost recuperat de bizantini, câteva decenii mai târziu, în 1261.
Căderea capitalei imperiale
În următoarele două secole, Imperiul Bizantin a fost măcinat și cucerit de un nou inamic, Imperiul Otoman. În 1453, „imperiul” era format doar din orașul în sine și o porțiune a Peloponezului din jurul cetății Mystras; Imperiul din Trapezunt, un stat succesor complet independent, rezultat după a patra Cruciadă. Mehmed, sau Mahomed, al cărui străbunic Baiazid (1354-1403) construise o fortăreață pe malul asiatic al Bosforului, numită Anadolu Hisarı, la rândul său a ridicat o cetate nu departe de zidurile Constantinopolului, pe malul european, care a crescut influența turcă asupra strâmtorii. Lucrările au fost terminate la 31 august 1452, iar Mehmed al II lea decisese ca fiecare vas ce trece în sus sau jos pe Bosfor, să fie oprit şi cercetat. Şi în timp ce flota otomană străbătea Marea Marmara, armata de uscat se aduna în Tracia.
De cealaltă parte, împăratul Constantin al XI-lea a cerut ajutorul țărilor din vestul Europei, dar apelurile sale au rămas fără ecou. Pregătirile otomane fiind încheiate, atacul asupra Constantinopolului a început în primăvara lui 1453. Armata bizantină număra aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari străini. Cetatea avea de asemenea circa 22,5 km (14 mile) de ziduri, probabil cele mai puternice ziduri fortificate aflate în existență pe atunci. Otomanii, la rândul lor, aveau o armată uriașă. S-a estimat că număra aproximativ 100.000 de oameni, inclusiv 20.000 de ieniceri; estimări mai recente citează 80.000 soldați și 5 – 10.000 de ieniceri. Mehmed a creat și o flotă pentru a asedia orașul de pe mare, compusă în majoritate din mercenari greci.
Otomanii au angajat un inginer ungur (sau valah) pe nume „Orban” care era specialist în construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate în tehnica de luptă. Orban a construit un tun enorm, botezat „tunul Basilic” sau „Great Bombard” (nume dat de voluntarii englezi care au supraviețuit), măsurând peste 8 metri lungime și circa 75 cm diametru, care era capabil să lanseze un proiectil de 544 kg la o distanță de aproape doi kilometri. Deși bizantinii aveau și ei tunuri, acestea erau mult mai mici iar reculul lor avea tendința să slăbească zidurile proprii. Tunul lui Orban avea totuși câteva probleme: nu avea precizie, încărcarea dura trei ore și ghiulelele erau puține; s-a prăbușit sub reculul propriu după numai șase săptămâni.În 29 mai 1453 s-a dat atacul final, după ce Constantinopolul fusese atacat în valuri successive, de ieniceri de elită. Secţiuni din zidurile sale erau distruse de tunurile de mare calibru din fier ale otomanilor, super-armele de distrugere în masă ale secolului XV. Chiar dacă trupele bizantine şi genoveze panicate erau copleşite de forţele otomane, însuşi împăratul bizantin, Constantin al XI-lea, şi-a aruncat regalia purpurie şi a condus ultimul atac de apărare, până când a fost doborât.
Constantinopolul a fost ocupat de forţele turceşti ale sultanului Mahomed al II-lea după 57 de zile de asediu. La catedrala Hagia Sofia s-a desfăşurat ultima liturghie creştină, unde se refugiaseră mulţi dintre cei care nu au putut contribui la apărarea oraşului, ca femei, copii şi bătrâni.
Nici catedrala n-a fost scutită de jaf: invadatorii au spart uşile, catedrala a fost profanată şi jefuită, iar enoriaşii au fost luaţi sclavi, femeile au fost violate, iar bătrânii şi copii au fost ucişi. Sultanul a ordonat transformarea catedralei într-o moschee. Un ulama (învăţat musulman) s-a urcat pe amvon şi a recitat Șahada. Păşind pe ruinele palatului Boukoleon, cunoscut ca Palatul Cezarilor, sultanul Mahomed al II-lea a rostit cuvintele celebre:„Păianjenul ţese draperii în palatul Cezarilor; bufniţa vesteşte ceasurile în turnurile lui Afrasiab”. Timp de trei zile și trei nopți, orașul a fost dat turcilor să-l prade după voie, precum le promisese sultanul. Tezaure de valoare inestimabilă, monumente, manuscrise, chipurile de sfinți și bunurile bisericii distruse, călugărițe violate, bătrâni uciși, case jefuite și arse. Mahomed a intrat triumfător în Constantinopol, care devenise capitala Imperiului Otoman. Istoricii consideră căderea Constantinopolului ca fiind evenimentul care a încheiat Evul Mediu și a început Renașterea datorită sfârșitului vechii ierarhii religioase din Europa, precum și folosirea tunurilor și a prafului de pușcă.
De asemenea, cucerirea Constantinopolului a tăiat principala legătură comercială pe uscat dintre Europa și Asia. În consecință, un număr tot mai mare de europeni a început să plănuiască din ce în ce mai serios posibilitatea atingerii Asiei pe mare – ceea ce a dus la descoperirea Lumii Noi. Iar ziua de marți – când a căzut capitala Bizanțului, a rămas pentru greci ca fiind cea mai plină de ghinion a săptămânii.
Ocuparea otomană a fost doar un capitol din îndelungata istorie a oraşului, cu momente de glorie şi decandenţă. Căci ruinele cu vârste înaintate, cândva monumente grandioase ale acestui oraş nemuritor, au multe istorisiri despre fapte măreţe şi momentele de cumpăna la care au fost martore.
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.britannica.com/event/Fall-of-Constantinople-1453
Căderea Constantinopolului și românii (1453). Progrese ale cercetării
https://evenimentulistoric.ro/caderea-constantinopolului-si-sfarsitul-imperiul-bizantin.html
