Alegerile prezidențiale din Turcia și problematica războiului din Ucraina sunt temele care au dominat în acest weekend paginile presei internaționale.
„Potrivit datelor oficiale parțiale anunțate după numărarea a 99,20% din voturi, în turul doi al alegerilor prezidențiale din Turcia președintele în exercițiu Recep Tayyip Erdoğan îl devansează pe candidatul opoziției unite, Kemal Kılıçdaroğlu. Recep Tayyip Erdoğan obține 52,08% din voturi, iar contracandidatul său 47,92%”, informează ziarul turc Hürriyet. „Alegerile din Turcia înregistrează două premiere: este pentru prima dată când alegerea președintelui se face în turul doi, respectiv când votanții din generațiile Y (născuți între 1980-1996) și Z (1997-2012) constituie majoritatea electoratului, 52%.” The Washington Post reține că „țara traversează de ani întregi o criză economică din cauza căreia costul vieții a urcat la cer, afectând aproape fiecare familie. Apoi, țara este încă în doliu după cele două cutremure din februarie care s-au soldat cu peste 50.000 de morți în Turcia și Siria vecină”. „Câștigătorul turului de duminică va avea greaua sarcină de a încerca să îndepărteze economia Turciei din calea unui dezastru. Lira s-a prăbușit, întrucât Erdoğan a încercat să păstreze artificial o rată mică a dobânzilor, iar rezervele de valută forte pur și simplu au secat. Chiriile au crescut rapid, iar alimentele de bază sunt mai scumpe ca niciodată.” Publicația italiană Avvenire titra încă de sâmbătă: „Erdoğan, cronica unei victorii anunțate”. „E incontestabil că argumentele din aceste două săptămâni de campanie electorală premergătoare celui de-al doilea tur s-au schimbat semnificativ, mai ales din partea opoziției. Dacă înainte eforturile erau concentrate pe economie și pe teribilul cutremur din februarie, acum partida este jucată pe pielea imigranților. În discursurile recente, reisul [Erdoğan], sau șeful, așa cum e numit în partidul său, a făcut apel mai ales la tineri, cerându-le să aibă încredere în acea Turcie pe care o construiește. Pe 29 octombrie țara va împlini 100 de ani. În ce-l priveşte pe fondatorul acesteia, Mustafa Kemal Atatürk, care visa la un stat laic și occidental, în amintirea lui mai rămân doar portretele și statuile din edificiile publice”, apreciază Avvenire. Ziarul francez 20 Minutes așează scrutinul în context regional: „contextul Orientului Mijlociu în ansamblu joacă și el un rol, mai ales cu acordul istoric dintre Iran și Arabia Saudită de întărire a regiunii pe un model autoritar, foarte departe de democratizare. În acest mediu societatea turcă este foarte sensibilă la discursul naționalist; politica lui Erdoğan nu este un model de democrație, libertate de exprimare și respect pentru drepturile omului, e un model care corespunde acestui Orient Mijlociu autoritar ce se prefigurează. Și, cu președintele în funcție, vom avea un Orient Mijlociu coerent, care încalcă drepturile omului, libertățile și democrația”. Portalul european Politico semnalează că Erdoğan a fost felicitat pe Twitter de guvernul Qatarului și de premierul ungar Victor Orbán pentru victoria electorală, mai înainte ca numărătoarea voturilor să se fi încheiat. Erdoğan „conduce Turcia din 2003, întâi ca premier, apoi ca președinte, iar alegerile sunt văzute în general ca un moment de răscruce pentru țară. Analiștii politici afirmă că victoria lui Erdoğan evidențiază polarizarea societății turce și în special divergențele dintre islamiști și seculariști. Dacă mai toate regiunile de coastă, orașele mari și sud-estul predominant kurd au votat cu Kılıçdaroğlu, restul țării a optat covârșitor pentru Erdoğan. Opoziția mai acuză că alegerile reflectă acapararea puterii de către Erdoğan, inclusiv influența aproape totală asupra presei din țară”. Săptămânalul britanic The Economist a prezis corect încă de vineri victoria lui Erdoğan. „Kılıçdaroğlu n-are nici o șansă să câștige președinția fără susținerea principalul partid kurd, HDP. Dar Erdoğan s-a asigurat că susținerea HDP vine la pachet cu un preț piperat. El a tot repetat săptămâni întregi că opoziția ar fi cumva în cârdășie cu PKK. Naționalismul a fost dintotdeauna parte a culturii politice a Turciei. Dar ce au arătat alegerile actuale e că naționaliștii țării, deși răspândiți prin mai multe partide, au un rol electoral decisiv, în aceeași măsură cu kurzii”.
„În noaptea de sâmbătă spre duminică rușii au lansat în total 54 de drone de atac Shahed de fabricaţie iraniană” asupra Ucrainei, din care armata ucraineană a doborât 52, transmite agenția ucraineană RBC. „Niciuna dintre dronele trimise de ruşi să bombardeze Kievul nu şi-a atins ţinta. Apărarea antiaeriană a reușit să distrugă toate dronele inamice – peste 40.” BBC informează în schimb că „guvernatorul regiunii ruse Belgorod a ordonat închiderea imediată a tuturor şcolilor situate în apropierea graniţei cu Ucraina, afirmând că nu mai e sigur ca acestea să rămână deschise. Anunţul lasă impresia că regiunea a fost lăsată să se apere singură, ca şi cum Kremlinul nu s-ar fi aşteptat ca forţele ucrainene să riposteze la invazia rusă. Săptămâna trecută în regiune au avut loc raiduri transfrontaliere ale unei miliţii, urmate de bombardamente intense de artilerie. Toate şcolile vor fi închise începând de mâine, nu numai de-a lungul frontierei cu Ucraina, ci şi în oraşul Belgorod şi suburbii”. Un specialist intervievat de cotidianul spaniol La Razon interpretează semnificația raidurilor în Rusia: „Raidul ar putea contribui la o scădere a popularității lui Putin în rândul celor care susțin invazia. Umilirea ar putea fi interpretată ca o dovadă a ineficienței și incompetenței sale. În consecință, poate exista o întărire a altor personaje politice, precum Evgheni Prigojin sau Igor Girkin, care par să susțină strategii mai asertive. În același timp, este de imaginat că Kremlinul ar putea să-l folosească în avantajul său. L-ar putea folosi ca o justificare a războiului, prezentându-l ca o apărare legitimă. Atacul asupra regiunii Belgorod nu este primul de acest gen. Ceea ce înseamnă că SUA și alte guverne care furnizează arme Ucrainei nu fac presiuni asupra Kievului pentru a se asigura că astfel de evenimente nu se vor mai repeta, lucru care ar putea oferi Moscovei un argument mai puternic cum că Washingtonul și aliații lui sprijină atacurile pe teritoriul rus.” În privința mult discutatei contraofensive de pe teritoriul Ucrainei, administrația de la Kiev pare că dorește pe moment să întrețină ambiguitatea, după cum reiese și dintr-o nouă declarație preluată sâmbătă de ziarul belgian Le Soir: Ucraina e gata să-şi lanseze contraofensiva „mâine, poimâine sau săptămâna viitoare”, a declarat Oleksi Danilov, secretarul Consiliului Naţional de Securitate. Între timp, constată cotidianul britanic The Telegraph, „mini-NATO-ul lui Putin a început să se dezintegreze”. E vorba mai exact de Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) care cuprinde Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan și Tadjikistan. Dar, „vreme de 30 de ani CSTO s-a abținut să trimită trupe pentru a-și proteja statele membre, în ciuda apelurilor repetate din partea Armeniei și Kîrgîzstanului”. Drept urmare, din cei cinci aliați doar Belarus susține formal războiul Rusiei din Ucraina, Kîrgîzstan și-a anulat în 2022 exercițiile militare comune cu Rusia, iar acum Armenia a anunțat că se gândește să se retragă din CSTO. În plus, observă Telegraph, în „Georgia și Moldova au avut loc proteste de masă împotriva activităților Kremlinului, ba chiar și Serbia a admis acum câteva săptămâni că ar putea sfârși prin a adopta sancțiuni contra Rusiei”. Cotidianul britanic The Guardian își dedică editorialul de duminică situației din Moldova, subliniind că „reuniunea din această săptămână a Comunității Politice Europene reprezintă o ocazie de a primi fosta republică sovietică în blocul occidental”. „Cursa post-Brexit tot mai disperată pentru ca țara să-și câștige importanța și influența îl va aduce pe Rishi Sunak în Moldova. Reuniunea va căuta să găsească o poziție comună asupra unor probleme legate de securitate, climă și energie. Dar pentru Moldova și președinta ei, Maia Sandu, prezența încurajatoare a atâtor lideri importanți din străinătate la Chișinău reprezintă un moment de mari speranțe. Evenimentul reinstalează pe hartă Moldova – într-un moment critic. El are totodată o importanță simbolică și pentru Londra și Occident. Motivul se poate rezuma la un singur cuvânt: Rusia. Moldova se află în prima linie a confruntărilor Occidentului cu Rusia. Țara a fost lovită de rachete și amenințată cu o schimbare de regim. Lui Putin nu trebuie să i se permită să-și întindă otrava și acolo. Dacă Sunak se dorește util, atunci el trebuie să demonstreze sprijinul Marii Britanii față de această etapă vitală de integrare europeană, oferind asistență în materie de securitate și ajutoare.”
Andrei Suba, RADOR
