Cursa pentru spațiu are un concurent notabil care vrea să depășească Statele Unite și Rusia. China a anunțat că a început deja „faza de aselenizare cu echipaj” a programului său de explorare lunară, obiectiv pe care intenționează să-l atingă înainte de 2030.
Directorul adjunct al Agenției Spațiale cu echipaje din China, Lin Xiqiang, a explicat într-o conferință de presă că Biroul de Inginerie Spațială cu echipaj al Chinei „a dat frâu liber muncii de dezvoltare” pe proiecte care includ „noi rovere, costume de aterizare pe Lună, o nouă generație de nave spațiale și noi rachete”.
De asemenea, activitatea urmărește să devină realitate în viitor o „şedere scurtă pe Lună”, o „explorare comună om-mașină” și îndeplinirea sarcinilor de „aterizare pe Lună, deplasarea pe suprafața acesteia, colectare de minerale, cercetare științifică și întoarcere pe Pământ”, a indicat Lin.
El a făcut aceste declarații în cadrul conferinței de presă în care a anunțat lansarea lui Shenzhou-16, care va transporta marți trei astronauți la stația spațială Tiangong, primii care vor urca la bord după ce s-a finalizat construcția, la sfârșitul anului 2022.
China a reușit deja să trimită sonda Chang’e 4 care a aterizat pe partea îndepărtată a Lunii în 2019, devenind prima țară care a făcut acest lucru.
Recent, țara asiatică a anunțat a patra fază a programului său de explorare lunară, care include construirea în următorul deceniu a unei baze de explorare științifică la polul sud al satelitului. (www.20minutos.es – 29 mai)/rcostea