La 30 mai 1672 se năștea cel care avea să devină Petru I (Petru cel Mare), ţar (1682-1721) şi împărat al Rusiei (1721-1725), remarcabil militar şi om politic. Reformele sale interne, în domeniul administraţiei, comerţului, industriei și militar au pregătit terenul pentru o Rusie modernă. Pe de altă parte, a pus un mare accent pe cultură și educație (a înfiinţat Academia de Ştiinţe, 1724). Pe plan extern a purtat campanii militare împotriva Imperiului Otoman şi a luptat împotriva Suediei, obţinând ieşirea la Marea Baltică (1721).
Context
Rusia în care se năștea Petru cel Mare, în 1672, era o țară înapoiată, săracă și slab populată. Avea puține orașe, iar acelea erau oricum subdezvoltate. Nu avea o industrie adevărată, iar viața economică se baza în principal pe o agricultură ineficientă. Era nevoie de reforme economice și militare, dar și la nivel administrativ. Structura statului era încă de esență feudală.
Majoritatea zonelor erau încă slab dezvoltate și populate, iar singura legătură geografică directă cu Occidentul era portul Arhanghelsk (înghețat jumătate din an). În plus, în acel moment, Rusia era încă despărțită prin Marea Baltică de posesiunile suedeze din Finlanda, Ingria, Estonia și Livonia, iar în sud, până la Marea Neagră, se aflau teritoriile otomane.
Viața și familia
Petru cel Mare s-a născut pe 30 mai 1672 și a fost fiul țarului Alexei Mihailovici și al celei de-a doua soții a acestuia, Natalia Kirilovna Narîșkina. În 1676, tatăl său a murit, desemnându-l moștenitor pe primul său născut, Fiodor, care abia împlinise 15 ani, dar după șase ani și țarul Fiodor al III-lea a încetat din viață, iar la tron a urmat Ivan, următorul născut, care avea în acel moment 16 ani, dar suferea de serioase probleme fizice și psihice. În aceste condiții, consiliul boierilor ruși l-a desemnat pe Petru, care avea doar 10 ani, ca viitor țar, sub regența mamei lui, Natalia.
Educația primită de Petru de la mama sa era ce se obișnuia în familiile nobiliare rusești. Era concentrată pe aritmetică și citire elementară, accentul căzând mai degrabă pe cunoașterea textelor religioase; limbile străine nu se regăseau. E drept că tânărul țarevici nu a fost niciodată pasionat de lumea cărților, mai degrabă de domeniul tehnic și militar. Încă din adolescență a început să se joace cu organizarea de regimente, efectuarea de manevre și asedii. Se gândea, în joaca sa, și la construcția unei forțe navale, din care va deriva ulterior unul din principalele sale țeluri de politică externă.
După moartea tatălul lor, prin manevre de culise, sora sa, țarevna Sofia, a obținut acceptul boierilor ca la conducerea Rusiei să fie numiți doi țari: Ivan și Petru, iar ea să fie numită regentă. Pe 25 iunie 1682, în Catedrala Adormirii Maicii Domnului, în prezența patriarhului, a opt mitropoliți, patru arhiepiscopi, doi episcopi și opt arhimandriți, a avut loc ciudata încoronare a celor doi țari ai Rusiei, dintre care unul era bolnav psihic, iar celălalt era un copil speriat și îngrozit de misiunea pe care o primea.
Pe 27 ianuarie 1689 Petru, ajuns la vârsta de 17 ani, s-a căsătorit cu Evdokia Lopuhina, o tânără foarte frumoasă, care avea 20 de ani, dar era de rang mult inferior.
Încep reformele în Rusia
Pe 6 octombrie 1689 Petru a preluat puterea, a trimis-o pe țarevna Sofia la mănăstirea Novodevicie. A început să-și pună în aplicare planurile pentru reconstrucția Rusiei. Se naște și primul său fiu, țareviciul Aleksei. După șase ani, în ianuarie 1695, Petru mobilizează trupele împotriva Turciei, cu intenția de a cuceri Marea Azov. În timp ce se afla pe front, a primit vestea că fratele său vitreg, co-țarul Ivan, a murit subit la Moscova, și-a asumat singur guvernarea și a decis să trimită 50 de nobili ruși în străinătate, pe cheltuiala lor, ca să deprindă arta navigației. Planul său era să transforme Rusia în statul cel mai puternic din zonă. S-a pregătit apoi să plece el însuși în Occident pentru a obține sprijin militar și diplomatic.
Prima ofensivă a eșuat, însă în iulie 1696, țarul rus (asistat de inginerii germani trimiși de împăratu Leopold) a reușit să cucerească Azov-ul. Cu toate acestea, dorința lui Petru de a i se acorda un rol în războiul anti-otoman nu s-a concretizat: austriecii, venețienii și polonezii doreau să încheie rapid o pace cu turcii (Carlowitz, 1699), iar Rusia s-a găsit, din nou, izolată. În pofida criticilor boierimii, Petru înființează Marea Ambasadă, care era alcătuită dintr-o suită de 250 de persoane, și pleacă într-o călătorie de cunoaștere a lumii civilizate, pe 10 martie 1697. Astfel, ajunge cu suita sa la Amsterdam, Berlin, Viena, Roma, Copenhaga, Veneția și Londra.
În călătoria sa oprea trăsura și tot alaiul însoțitor pentru că voia să măsoare un pod, să cerceteze o moară de vânt sau să stea de vorbă cu oamenii, a dorit să-i cunoască pe pescuitorii de balene care se întorceau din Groenlanda, s-a înscris la cursurile de anatomie ale profesorului Ruysch, a luat parte la intervenții chirurgicale și și-a cumpărat o trusă de chirurg. La Londra, intrigat de sistemul parlamentar britanic, a asistat în mare secret la o ședință a Camerei Lorzilor, a vizitat Observatorul Regal de la Greenwich și Arsenalul Woolwich.
Petru era interesat de dobândirea unor cunoștințe avansate în tehnologia modernă, cu precădere în industria construcției de nave și nagivație. Din acest punct de vedere, călătoria a avut succes, țarul negociind angajarea unui număr foarte mare de specialiști străini (marinari, artileriști, constructori de nave, matematicieni, ingineri, medici, muncitori etc.), a căror contribuție la dezvoltarea Rusiei va fi esențială. Cel de-al doilea obiectiv al călătoriei a eșuat însă, respectiv formarea unei noi coailiții antiotomane, însă la momentul respectiv inamicii Imperiului otoman erau mai interesați în menținerea păcii.
După 18 luni, țarul Petru s-a întors de urgență în Rusia pentru se răsculaseră din nou streliții. Bagajele cu care s-a întors din Occident însemnau 260 de cufere ce conțineau arme, instrumente științifice și matematice și unelte și, mai important, a venit însoțit de un număr mare de experți tehnici și militari angajați pentru a le fi dascăli boierilor ruși. Ajuns la Moscova, a pus capăt revoltei, a ucis un număr mare de streliți, le-a tăiat bărbile boierilor, și-a trimis soția la o mănăstire și a dat un ucaz prin care interzice tuturor bărbaților să-și lase barbă, cu excepția celor care erau slujitori ai Bisericii. Cei care doreau să-și păstreze barba au fost nevoiți să plătească un bir. Curând, a trecut la un alt nivel – un ucaz dat pe 4 ianuarie 1700 hotăra ca “boierii, oamenii de la curte, funcționarii să poarte îmbrăcăminte ungurească, cu caftanul de deasupra până sub genunchi, iar cel de dedesupt mai scurt”, iar cei care nu se supuneau, plăteau amendă.
Lucrurile încep să se schimbe în țară, dar greu, pentru că introducerea inovațiilor occidentale este făcută haotic, fără un plan bine pus la punct. Mai era și conflictul cu Suedia, izbucnit în anul 1700. Cele mai importante reforme din această perioadă au fost reorganizarea armatei și crearea forței navale, esențiale pentru transformarea Rusiei în putere europeană.
Ambele reforme au necesitat schimbări importante la nivelul administrației, dar și la nivel social și, într-o bună măsură, psihologice, căci societatea rusă, profund tradițională, nu era pregătită pentru ele. Tentative de modernizare a armatei existaseră și în trecut, însă nu existau ofițeri bine pregătiți. În reforma armatei, vechiul interes al țarului pentru problemele tehnice și militare se manifestă, el având un rol important în crearea de noi regimente și în organizarea învățământului militar. Petru a avut un rol covârșitor în construcția flotei rusești. Interesat personal de dezvoltarea forței navale, Petru s-a concentrat atât pe dezvoltarea propriu-zisă a flotei, cât și pe cucerirea teritoriilor cu ieșire la mare de care avea nevoie (de unde nevoia de expansiune către Marea Neagră și Baltică).
Această dezvoltare militară se derulează în paralel cu cea a vieții economice. Nevoile militare au dictat dezvoltarea producției de arme, praf de pușcă, uniforme, lemn pentru nave etc, toate acestea ducând la dezvoltarea industrială a țării. În acești ani în Rusia apar primele fabrici moderne de arme, textile, praf de pușcă, hârtie.
Cu toate acestea, în ansamblu politicile economice ale lui Petru I au fost, din multe puncte de vedere, fără succes, și asta din cauza modului haotic și dezorganizat în care au fost adoptate. Petru I a încercat să reconstruiască sistemul administrative, prin desființarea sau reorganizarea instituțiilor. Principiul de bază al tuturor reformelor administrative presupunea centralizarea statului și întârirea instituțiilor centrale. Biserica ortodoxă s-a opus nu numai reformelor administrative care îi răpeau din putere, ci și introducerii culturii occidentale. Astfel, chiar dacă țarul a fost, grație educației primite din copilărie, un om profund religios, ca lider de stat el a privit Biserica drept inamic și s-a opus conservatorismului acesteia.
Deși importante, reformele lui Petru cel Mare au câștigat sprijinul unui număr nesemnificativ de oameni (dintre tinerii ruși „occidentalizați”), ele fiind impuse împotriva voinței majorității populației. Ostilitatea rușilor față de reformele lui Petru era, în principal, cauzată de lipsa de educație a populației dominate de conservatorismul religios, dar și de faptul că, pentru rusul de rând, introducerea acestor reforme nu a însemnat decât taxe mai mari (fără de care dezvoltarea armatei și forței navale nu ar fi fost posibilă).
Petru cel Mare a jucat un rol esențial în istoria Rusiei și în transformarea ei în mare putere. Succesul obținut de el împotriva Suediei, în bătălia de la Poltava, a fost primul pas în cucerirea teriitoriilor de la Marea Baltică (ce va transforma Rusia în putere navală) și, mai mult, a dus la creșterea imaginii Rusiei în ochii țărilor occidentale și nordice.
În timpul campaniei, Petru s-a îndrăgostit de o țărancă suedeză, Marta, care îi va dărui 12 copii, dintre care doar doi vor supraviețui: Anna, viitoare Ducesă de Holstein-Gottorp, și Elisabeta, viitoare împărăteasă a Rusiei. Tânăra sa iubită a trecut la ortodoxie și a renunțat la numele Marta, fiind botezată Ecaterina Alekseevna. Cei doi s-au căsătorit oficial pe 18 februarie 1711, iar Alekseevna a fost încoronată împărăteasă a Rusiei pe 7 mai 1724. În 1703, Petru a luat decizia să fondeze orașul Sankt Petersburg, pe l-a botezat cu numele protectorului său, Sfântul Petru. Mai întâi a clădit o fortăreață din lemn pe malul drept al Nevei, viitoarea fortăreață Petru și Pavel, și o biserică, apoi prima sa locuință, o căsuță din bârne de brad cu acoperișul de șindrilă ce avea două camere și un pridvor. Din 1711, a început construcția Palatului de Iarnă, apoi a Palatului de Vară, iar în 1713 Sankt Petersburg a fost proclamat capitală a Rusiei, 350 de familii nobile din Moscova fiind obligate să se mute în noul oraș. În ultimii ani ai vieții, Petru a suferit de dureri de coloană, abcese și o infecție a căilor urinare, în ianuarie 1725 a avut o operație de extragere a pietrelor de rinichi.
Pe 28 ianuarie 1725, la ora șase dimineața, la vârsta de 53 de ani, și după o domnie de 43 de ani, Petru cel Mare a murit, soția lui, țarina Ecaterina, fiind numită imediat împărăteasă legitimă a tututor Rusiilor. La numai câteva zile după decesul țarului a murit și fiica sa în vârstă de șapte ani, Natașa, iar împărăteasa a hotărât ca tatăl și fiica să fie îngropați în aceeași zi în Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg. (Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
Calendar Rador
https://historia.ro/sectiune/general/rusia-lui-petru-cel-mare-primii-pasi-spre-578059.html
https://www.britannica.com/biography/Peter-the-Great
