Proiectul de modificare a legii pensiilor de serviciu se va afla în dezbatere la Camera Deputaților

Realizator: Nicoleta Turcu – Deputații din comisia pentru muncă vor analiza, de la ora 17:00, amendamentele depuse de liderii coaliției de guvernare la proiectul de modificare a legii pensiilor de serviciu, pentru a adopta un raport ce va intra ulterior în plenul Camerei Deputaților, for decizional în acest caz.
Reporter: Cristian Băcăin – Amendamentele propun ca principiul contributivității să primeze în întreg sistemul de pensii publice. Modificările vin la solicitarea Comisiei Europene pentru ca țara noastră să beneficieze de fondurile europene, reforma pensiilor speciale fiind jalon în PNRR. Majorarea vârstei de pensionare la 65 de ani inclusiv pentru personalul militar eșalonat până în 2035, modificarea bazei de calcul pentru alinierea la sistemul public, începând cu anul viitor, la veniturile din ultimele 300 de luni, față de 12 luni cum este în prezent, precum și aplicarea unui impozit de 30% pentru partea din venitul din pensii care depășește salariul mediu brut, sunt câteva din amendamentele ce vor fi luate marți în discuție în comisia de specialitate a Camerei Deputaților. Opoziția parlamentară respinge aceste propuneri, pe motiv că modificările ar fi minore și întinse pe următorii 20 de ani. Liderul USR, Cătălin Drulă, reamintește amendamentele partidului la acest proiect, respectiv eliminarea tuturor pensiilor speciale, recalcularea pensiilor militarilor pe baza regulilor din sistemul contributiv și respectarea deciziilor CCR, referitoare la magistrați fără beneficii suplimentare./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 mai)