Elena a lansat „Ochelarii de soare”, o poveste audio și video despre nostalgia și măștile de care avem nevoie pentru a ieși învingători din întâmplări de viață melancolice.
La o săptămână de la debutul turneului „Armâna mea”, Elena Gheorghe lansează piesa de deschidere a verii, „Ochelarii de soare”, o producție pop cu un sound optimist – nostalgic, creată de echipa cu care Elena colaborează de mult timp, Alex Pelin și Vlad Lucan.
„M-a amuzat foarte tare când am lucrat cu Alex pe textul piesei, pentru că a fost o provocare interesantă să transformăm «Ochelarii de soare» în vers muzical și să «încărcăm» o construcție de concept banală, până la urmă un simplu accesoriu de modă, într-o metaforă. Astfel, «Ochelarii de soare» au devenit un simbol al măștilor pe care ni le punem ca să ieșim ușor din momente dificile, când avem nevoie de izolare instantanee, de o reinventare de câteva secunde, de un răgaz emoțional”, a declarat artista.
„Ochelarii de soare” a fost lansată pe platformele de streaming împreună cu un scurt-metraj realizat după o poveste scrisă și controlată estetic de Elena și regizat de Dan Petcan.
„Pe tot parcursul înregistrărilor, la studio, în capul meu rula un soi de film nostalgic, de cinema românesc sau franțuzesc din anii ‘60. Apoi a fost o serie de coincidențe care m-au încurajat să explorez și mai mult această idee. În primul rând, Radu Ștefan Bănică, colegul meu, pe care de câte ori îl văd, nu încetez să mă minunez de cât de talentat, carismatic și absolut special este, iar asemănarea lui cu Alain Delon e fantastică. Apoi sunt toate trendurile din modă și lifestyle, care ne «aruncă» spre anii ‘60, ‘70 și acum vreo 2 luni mi-a căzut în mână și un articol care vorbea despre ochelarii de soare care au ajuns să devină accesorii populare exact în acea decadă din secolul trecut. Așa că n-am avut cale de-ntors și am creat pentru piesa asta o poveste vizuală nostalgică, o poveste de flirt melancolic între personajul meu și cel interpretat de Radu, într-un decor 60’s și cu abordări inspirate de filme cu Alain Delon, Romy Schneider și de Margareta Pâslaru în «Un film cu o fată fermecătoare»”, a spus Elena.
Direcția artistică, decorul și board-ul de stilism au fost toate semnate de Elena și puse în poveste împreună cu echipa ei de stiliști și scenografi.
„La fel ca la toate spectacolele mele de la Sala Palatului, moodboard-urile vizuale și ale acestui clip au fost construite și documentate de mine. Pentru «Ochelarii de soare» am găsit inspirație in icoanele de stil ale mijlocului de secol XX, ținutele, coafurile, accesoriile, personalitățile Priscillei, lui Jean Shrimpton, Sharon Tate sau Anda Onesa, Margareta Pâslaru, Irina Petrescu, decorurile lui Alexandru Bocăneț de la TVR și interioarele din filmele românești și europene din acea perioadă. Radu a fost un Alain Delon în varianta 2023 absolut perfect și sunt foarte încântată de toată atmosfera vizuală pe care am creat-o împreună cu regizorul Dan Petcan și cu echipa lui”, adaugă artista.