Ziua porților deschise pentru copii la Ministerul Afacerilor Interne

Ministerul Afacerilor Interne organizează astăzi, la sediul din Piața Revoluției din Capitală, Ziua porților deschise pentru copii. Aceștia și adulții care îi însoțesc vor avea ocazia să vadă motociclete, mașini de pompieri, cai și câini, polițiști, dar și un elicopter al Inspectoratului General de Aviație. De asemenea, cei prezenți vor putea vedea laboratorul criminalistic al Poliției Române, uniforme de epocă și drapele de luptă și vor putea vizita biroul ministrului și balconul Ministerului de Interne, reprezentativ pentru istoria recentă a României. Din programul pregătit pentru cei mici vor face parte demonstrații de dresaj canin, exerciții de autoapărare, lecții de acordare a primului ajutor medical, ateliere de alpinism și spectacole de dans și muzică./dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 mai)