EVENIMENTE INTERNE
– Președinție
* Regele Charles al Marii Britanii va efectua la București prima sa vizită externă în calitate de monarh, aceasta fiind și prima vizită a unui rege al Marii Britanii în România. Regele Charles al III-lea va sosi în România în data de 2 iunie şi va fi primit la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis, urmând să facă și o deplasare la reşedinţa sa de la Viscri, județul Brașov. Programul zilei:
- ora 15:30 – Primirea Majestății Sale Regele Charles al III-lea la Palatul Cotroceni
– Ceremonia primirii oficiale (oportunități de imagine pentru toți jurnaliștii acreditați)
– Fotografie oficială (oportunități de imagine pentru cameramanii și fotografii oficiali, precum și pentru fotoreporterii acreditați)
– Convorbiri tête-à-tête (oportunități de imagine pentru cameramanii și fotografii oficiali)
– Întâlnire cu autoritățile statului, reprezentanții societății civile și Corpul Diplomatic; Alocuțiune (acces pentru fotoreporteri și 1 reporter sau redactor / instituție acreditați permanent la Administrația Prezidențială). Ceremonia primirii oficiale și alocuțiunile din cadrul întâlnirii vor fi transmise presei prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale: https://bit.ly/LIVEPR
– Camera Deputaților
* Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, preşedinte al Camerei Deputaţilor, va participa la recepţia organizată în onoarea MS Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord – la Palatul Cotroceni, sala Unirii
– Ministere
* Participarea ministrului Afacerilor Externe Bogdan Aurescu la primirea de către preşedintele României, Klaus Iohannis, a Majestăţii Sale, Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, aflat în vizită în România – la Palatul Cotroceni
– Partide
* Galați: ‘Naţiunea şi naţionalismul în era globalizării’ – conferinţă regională organizată de filiala AUR Galaţi, la care participă preşedintele partidului, George Simion, preşedintele CNC AUR, Claudiu Târziu, europarlamentarul Cristian Terheş şi prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop de la Universitatea ‘Petru Maior’ din Târgu Mureş – ora 17:00, la Teatrul Naţional de Operă şi Operetă ‘Nae Leonard’
* Viena: Copreședinții Partidului Verde, Marius Lazăr şi Lavinia Cosma, vor participa cu drept de vot, între 2 – 4 iunie, la Congresul Partidului Verzilor Europeni unde se va adopta strategia verzilor pentru alegerile europarlamentare de anul viitor
– Minorităţi
* Timişoara: Eveniment al minorităţii germane din România şi din Timişoara, cu titlul ‘Zilele Culturale ale Germanilor din Banat’ (‘Heimattage der Banater Deutschen’), care va avea loc între 2-4 iunie în Capitala Culturală Europeană (https://www.fdgb.ro/ro/heimattage)
– Organizații
* Fundația Academia Civică și Fundația Spandugino organizează, de la ora 17:00, conferința susținută de Martin S. Martin, cu tema „Corectitudinea politică și neocomunismul în America de azi” – la Reprezentanța București a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Str. Jean-Louis Calderon, nr. 66. Moderator: Cristian Pătrăşconiu
– Social
* Cluj-Napoca: Galatasaray Legends vin la Cluj pentru o înfruntare cu cei mai buni jucători de fotbal ai Naţionalei României (1995-2023). Meciul demonstrativ se va juca vineri, 2 iunie, la Cluj Arena, în cea de-a doua zi a celui mai mare festival dedicat sportului din România (1 – 4 iun.). Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu, marii fotbalişti care au scris istorie pentru ambele echipe, se numără printre vedetele acestui meci. Meciul demonstrativ de fotbal dintre România şi Galatasaray Legends nu va fi doar o oportunitate de a vedea jucători celebri în acţiune, ci şi o modalitate de a ajuta victimele cutremurului devastator din Turcia. Încasările primite de clubul Galatasaray pentru a participa la evenimentul organizat în cadrul Sports Festival vor fi donate către organizaţiile care se ocupă de eforturile de ajutorare a victimelor acestei calamităţi
– Economic
* Compania aeriană ‘Aeroitalia’ și-a lansat de curând operaţiunile de zbor pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – ‘Aurel Vlaicu’, primul zbor fiind programat pe 2 iunie, pe ruta Bucureşti Băneasa – Roma Fiumicino