Corul Madrigal va susține mâine, de la ora 11:00, la Circul Metropolitan din Capitală, un concert inedit dedicat mamelor și bebelușilor. Organizatorii au ales cântece care stimulează limbajul și abilitățile de ascultare și memorie și care captează atenția bebelușului sau îl liniștesc. Emil Pantelimon, managerul Corului Madrigal, este și regizorul spectacolului.
Emil Pantelimon: De un an de zile deja, discutăm cu o echipă de specialiști de la Berlin, condusă de Angelica Apostu, de la Clinica de Psihiatrie de la Spitalului Universitar din Berlin, care se ocupă de muzicoterapie și, practic, alături de care am gândit un repertoriu, împreună cu specialiștii de la Corul Madrigal, special pentru liniștire, pentru relaxare, pentru bunăstare. Practic, ceea ce vom încerca să facem este un experiment prin care cei mici vor fi provocați să se liniștească, să fie mai relaxați atunci când vine vorba de muzica pe care o ascultăm; atât cei mici, care s-au născut și care au până într-un an, dar și cei care se află în burticile mămicilor lor. Ceea ce va fi special cu adevărat este că muzica va ajunge la aceștia prin intermediul vocilor mamelor lor, pentru că madrigaliștii vor învăța mămicile din sală cum să le cânte, cum să fredoneze cu onomatopee coloanele sonore pe care Madrigalul le cântă din marii compozitori pe care îi va interpreta în concertul de pe data de 3 iunie./geftene/lalexandrescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 2 iunie