Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a dezbătut cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer, intensificarea cooperării bilaterale dintre cele două ţări într-o serie de domenii, precum şi consolidarea ulterioară a parteneriatului privind protecţia frontierei externe a UE, lupta împotriva migraţiei ilegale şi progresul Bulgariei către Schengen. Discuţia dintre cei doi a avut loc în cadrul sumitului Comunităţii Politice Europene din Republica Moldova, la care sunt prezenţi lideri din toată Europa. Şeful statului bulgar a evidenţiat proiectul aflat în derulare privind crearea unui grup de lucru operaţional în Bulgaria, cu asistenţa Europol, pentru a combate puternicele centre financiare din mai multe ţări europene, care direcţionează fluxurile de migraţie ilegală. Rumen Radev a subliniat că Bulgaria a adresat o invitaţie tuturor ţărilor europene interesate să participe la această structură. În cadrul întâlnirii, a fost remarcată şi intensificarea cooperării comerciale şi economice dintre Bulgaria şi Austria. Preşedintele Radev a menţionat că în cadrul întâlnirii desfăşurate săptămâna trecută cu reprezentanţii investitorilor şi companiilor austriece din Bulgaria au fost raportate rezultatele obţinute în domenii prioritare ale cooperării bilaterale şi au fost identificate perspective de extindere ulterioară a acesteia./ddaniela/ctuluc
www.focus-news.net – 2 iunie