Un oficial de la Kremlin a declarat sâmbătă că jurnaliştii din „ţările neprietenoase” nu vor avea voie să participe la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, pe care preşedintele Vladimir Putin l-a folosit pentru a prezenta economia rusă investitorilor globali. „De data aceasta s-a decis într-adevăr să nu acredităm publicațiile din țări neprietenoase la SPIEF„, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru TASS, folosind acronimul forumului care are loc anual în fosta capitală imperială a Rusiei. „Interesul pentru SPIEF este întotdeauna mare, toți ceilalți jurnaliști vor lucra pe site„, a spus dl Peskov. „Țările neprietenoase” reprezintă o definiție folosită de autorităţile de la Moscova pentru a descrie statele care au impus sancţiuni Rusiei din cauza războiului din Ucraina. Biroul Reuters din Moscova a fost informat vineri de către organizatorii forumului că acreditarea jurnaliştilor săi a fost anulată după ce, joi, aceasta fusese confirmată. Reuters a solicitat clarificări scrise, dar nu a fost emisă încă niciuna. Autorităţile de la Kremlin au spus în repetate rânduri că nu vor închide „fereastra către Europa” pe care țarul Petru cel Mare a încercat să o deschidă în urmă cu 300 de ani, chiar dacă Occidentul a impus Rusiei cele mai aspre sancțiuni din istoria recentă pentru invadarea Ucrainei./opopescu/dsirbu
REUTERS – 3 iunie