Premierul Nicolae Ciucă scrie într-un mesaj transmis astăzi, de Ziua Învățătorului, că „trecem printr-un moment de răscruce pentru învățământul din România, de care depinde viitorul copiilor noștri. Greva din sistemul de învățământ a pornit de la o realitate ce poate fi corectată prin dialog, iar în calitate de prim-ministru am arătat respect și deschidere la consultările cu reprezentanții sistemului de învățământ și prin soluțiile adoptate deja în întâmpinarea solicitărilor exprimate”, mai spune prim-ministrul.
Sindicatele din educație au anunțat însă că greva continuă. „Schimbați-vă discursul și asumați-vă că educația va fi, începând de astăzi, prioritate națională” – este apelul lansat ieri. Sindicaliștii afirmă că nu au fost convinși că după încheierea grevei se va investi cu adevărat în educație, iar ca prim exemplu, arată că nu a fost asumată printr-un act normativ stabilirea nivelului salariului mediu pe economie pentru profesorii debutanți ca bază de calcul în noua lege a salarizării.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 5 iunie)/amirea/dstanesc