Un pact. Aceasta este soluția găsită de părinții din orașul Greystones (Irlanda) pentru a pune distanță între copii și ecrane, în special prin interzicerea folosirii telefoanelor mobile până la facultate.
Ideea îi aparţine lui Rachel Harper, directoarea unei școli din acest oraş, care dorește să combată anxietatea la copii și contactul cu conținutul pentru adulți care poate apărea în urma folosirii smartphone-urilor. Școlile au distribuit chestionare părinților pentru a identifica cea mai bună inițiativă de luat și a apărut o idee: aceea de a crea un „sat fără smartphone-uri”.
Telefoanele mobile erau deja interzise în școli, dar utilizarea lor în afară a avut consecințe asupra elevilor. Cei care au avut un telefon de acest gen au fost influențați de rețelele de socializare și de conținutul lor, iar cei care nu au avut unul au cerut unul.
Chestionaţi de cotidianul britanic „The Guardian”, părinții din Greystones au salutat inițiativa. Pactul a făcut o adevărată „diferență” în viața lor: „Dacă știu că 90% din clasă este de acord, îmi este mai ușor să spun nu”, a mărturisit o mamă. Interdicția este voluntară, dar mulți părinți au semnat deja pactul. Prin urmare, decizia ar putea deveni normă în întreg municipiul. Inițiativa a fost agreată dincolo de Greystones. Prin urmare, ministrul irlandez al Sănătății a pledat pentru ca acest pact să devină un standard național. „Irlanda poate și trebuie să fie un lider global în a se asigura că tinerii şi copiii nu sunt vizați și afectați de interacțiunile lor cu lumea digitală”, a declarat el pentru „The Irish Times”. (www.20minutes.fr – 6 iunie)/rcostea