PGA TOUR a acceptat fuziunea cu rivalul său LIV Golf, punându-se astfel capăt disensiunilor din lumea golfului

Organizatorul turneelor profesioniste de golf din Statele Unite și America de Nord, PGA TOUR, a acceptat fuziunea cu rivalul său LIV Golf, finanţat de Arabia Saudită. Fuziunea celor două organizaţii va genera o nouă entitate comercială, care include şi European PGA Tour. Lumea golfului s-a aflat în război, în ultimul an, iar acordul convenit marţi pune capăt unei lupte acerbe și costisitoare pentru supremația golfului profesionist masculin, care a divizat jucătorii de top, fanii obișnuiți și sponsorii corporatişti. Unele dintre cele mai mari staruri din lumea golfului au abandonat turneele tradiţionale din SUA şi Europa, dar acum PGA TOUR a „făcut pace” cu rivalul său LIV Golf, iar lumea golfului va fi din nou unificată, subliniază BBC.(BBC SERVICIUL MONDIAL – 6 iunie)/mbaciu/vdraguta