Motto: „Fericirea este ca o capodoperă; la cea mai mică eroare se denaturează, cea mai mică şovăială o modifică, cea mai mică lipsă de fineţe o sluţeşte, cea mai mică prostie o amorţeşte.” – Marguerite Yourcenar
Joi, 8 iunie, se împlinesc 120 de ani de la naşterea scriitoarei franco-belgiene Marguerite Yourcenar, eseistă, poetă, profesor universitar, romancieră, traducătoare, prima femeie acceptată în rândurile membrilor Academiei Franceze în anul 1980.
Marguerite Antoinette Jeanne Marie Ghislaine Cleenewerck de Crayencour, pe numele său la naştere, a venit pe lume la 8 iunie 1903, la Bruxelles, dintr-o mamă belgiană, Fernande de Cartier de Marchienne, și un tată francez, Michel Cleenewerck de Crayencour.
La doar zece zile de la naşterea sa, mama ei moare, iar de educația ei se va ocupa, în Franța, tatăl nonconformist și extrem de cultivat.
Apoi, până în 1912, Marguerite a locuit cu o mătuşă în Belgia, mai târziu cu prietenii de familie în nordul Franţei, după care s-a stabilit cu tatăl ei la Paris, fiind crescută de bunica ei paternă, Noémi Dufresne.
În 1914, a vizitat Anglia unde a învăţat engleza timp de un an.
La revenirea la Paris, tatăl a început să o înveţe greaca veche, iar în perioada următoare a primit lecţii de la tutori particulari.
În anul 1919, va obţine bacalaureatul la Nisa, fără să fi urmat școala publică, apoi tatăl ei îi plătește publicarea primelor două plachete de versuri, după ce, împreună, aleg pseudonimul debutantei, Yourcenar, o anagramă a numelui lor de familie.
Astfel Marguerite debutează, în 1921, cu „Jardin des Chimeres”, inspirat de legenda lui Icar, urmat fiind de „Les Dieux ne sont pas morts” (1922).
În anul 1929, apare primul său roman „Alexis ou le Traité du vain combat”.
După moartea tatălui ei, în 1929, Marguerite Yourcenar a dus o viață boemă locuind temporar la Paris, Lausanne, Atena, în insulele grecești, la Istanbul sau Bruxelles.
În 1938, publică „Nouvelles orientales”, iar în 1939 romanul „Le coup de grâce”. Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial se stabileşte în SUA, unde o are drept colaboratoare și parteneră de viață pe profesoara Grace Frick.
Grace Frick a renunțat la cariera academică, a susținut-o financiar și psihologic pe Marguerite Yourcenar în timpul războiului și a devenit traducătoarea operei sale în limba engleză. Cele două s-au stabilit în 1950 pe Mount Desert Island, la Oceanul Atlantic, un loc pe care îl descoperiseră împreună în 1942, numindu-și casa “Petite Plaisance”.
În 1951, este publicat romanul „Mémoires d’Hadrien” care a cunoscut un succes imens la nivel mondial şi a consacrat-o pe Yourcenar drept o scriitoare de primă mână. Va mărturisi că a ezitat mult înainte de a scrie romanul “Memoriile lui Hadrian”, fiind indecisă între a-l alege pe împăratul roman sau pe savantul persan medieval Omar Khayyam, dar pentru că vorbea fluent greaca și latina antică a făcut în cele din urmă această opțiune. Cartea, care este o autobiografie imaginară a împăratului, a devenit rapid un succes internațional și, mai ales datorită ei, Marguerite Yourcenar va deveni, mai târziu, membră a Academiei Regale a Belgiei.
Marguerite, care a primit cetățenia americană în 1947, a predat literatura franceză și istoria artei până în 1953, în New York City și la Sarah Lawrence College.
Romanul „L’ouvre au noir” (1968) a primit premiul Femina, unul dintre cele mai prestigioase premii literare franceze.
După moartea partenerei sale în 1979, ultima parte a vieții scriitoarei a fost împărțită între momentele în care locuia complet izolată în casa ei de pe Insula Mount Desert și lungile călătorii pe care le făcea. A plecat de mai multe ori în jurul lumii împreună cu tânărul regizor american Jerry Wilson, ultimul ei secretar, care va muri de SIDA pe 8 februarie 1986.
A scris romane, poeme în proză şi eseuri, dintre care amintim: „La Nouvelle Eurydice” (1931, roman), „Le Denier du reve” (1934, roman), „La Mort conduit l’Attelage” (1934), „Feux” (1936, poeme în proză), „Les Songes et les Sorts” (1938), „Électre ou la Chute des masques” (1954), „Qui n’a pas son Minotaure?” (1963), „Chenonceaux” (1960), „Souvenirs pieux” (1974), „Archives du Nord” (1977), „Mishima ou la vision du vide” (1981, eseu), „Comme l’eau qui coule” (1982), „Le temps, ce grand sculpteur” (1983), „Les charites d’Alcippe, poeme” (1984), „Quoi ? L’eternite” (1988).
În 1970 devine membră a Academiei Regale de Limba și Literatura Franceză din Belgia.
La 6 martie 1980 a fost prima femeie care a intrat în Academia Franceză, iar în 1982 a devenit membră a Academiei Americane de Arte şi Litere.
A primit numeroase premii printre care: Prix Femina în 1968 – pentru „Memoriile lui Hadrian”, Grand Prix National des Lettres în 1975, Premiul Academiei Franceze în 1977, Premiul Erasmus în 1983, Grande Médaille de Vermeil of the City of Paris în 1977, doctorate onorifice din partea Smith College, Colby College, Harvard University, Academia Franceză și cea Americană de Arte și Litere.
Marguerite Yourcenar a murit la 17 decembrie 1987, în urma unei comoţii cerebrale, cenușa fiindu-i îngropată în Brookside Cemetery, Somerville, Maine.
În 1995, vasta sa corespondență a fost publicată parțial sub titlul “Lettres à ses amis et quelques autres” la Editura Gallimard, care a publicat ulterior şi o ediție completă a scrisorilor sale.
În anul 2010, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca a organizat un colocviu internaţional dedicat operei scriitoarei belgiene.
