Sofia Șincan: „Am făcut interviuri cu artiști minunați.”
Pentru a realiza la Radio emisiunea „Cronica Teatrală” redactorii trebuiau să vadă spectacolele puse în scenă de teatrele bucureștene și să colaboreze cu cei mai prestigioşi cronicari din vremea respectivă. Și atunci când scriau impresiile de la sfârșitul spectacolului, redactorii trebuiau să țină cont de personaliatea artiștilor și de viziunea regizorală. În același timp, în „Cronica Teatrală” se difuzau și interviuri cu cei mai buni artiști. Cum pe scenele bucureștene jucau cei mai buni artiști ai momentului, cronicarii trebuiau să țină cont de viziunea lor, de părerile lor. În același timp, „Cronica Teatrală” nu trebuia să intre în polemică cu cronicile publicate în presa scrisă. Erau multe orgolii, fiecare își apăra punctul de vedere. Interviurile cu artiști erau câteodată dificil de realizat, cronicile nu trebuiau să supere. Așa a pățit Sofia Șincan – realizatoarea emisiunii „Cronica Teatrală”. Într-un interviu care se păstrează în Arhiva de istorie orală, Sofia Șincan își amintește cu plăcere de două momente: interviul cu Ștefan Ciubotărașu și spijinul pe care l-a avut din partea actriței Marcela Rusu:
ROMPRES Foto/ ARHIVA
„Când Ştefan Ciubotăraşu a primit titlul de Artist al Poporului eu am făcut emisiunea cu el; o emisiune care a avut o întâmplare deosebită: “Nea Fănică” era foarte greu de prins fiindcă după spectacol întotdeauna pleca la un pahar de vorbă cu colegii; şi eu am făcut o adevărată conjuraţie cu soţia şi cu fiica lui, dar şi cu artiştii de la teatru. L-am rugat pe Octav Cotescu să aibă grijă ca sâmbătă seara “Nea Fănică” să ajungă acasă, fiindcă duminică trebuia să imprim, luni era emisiunea. Şi când m-am dus duminică la ora 9 la el acasă, soţia cu o figură disperată îmi spune: “A venit la şase dimineaţa”. Zic: “Ce s-a întîmplat? Am vorbit la teatru cu băieţii…” şi îmi spune: “A venit să-l ia un vasluian care-şi mărita fata şi s-a dus la nuntă şi a venit la şase!”
L-am lăsat să se odihnească pînă la ora 11. La 11 a făcut un duş; a venit jovial, plin de bucurie, dar şi politicos, cerundu-şi scuze şi întrebându-mă, bineînţeles: “Ce bem?” Eu am spus, timidă, că nu era bine să-l refuz, că mi-e îmi place vinul roşu şi dulce. Soţia lui a exclamat “N-avem!” Şi el zice: “Un moment!” S-a dus pe balcon şi a venit cu o sticlă de vin. Apoi am stat de vorbă și cu intermitenţe am imprimat până pe la şase seara. Am venit în Radio unde se lucra pe nişte magnetofoane Reporter şi am copiat pe bandă o parte de material; luni dimineaţă am lucrat şi restul. L-am terminat pînă la ora patru. Paler [care era redactor șef adjunct] a venit la şase să asculte emisiunea. Eu eram încântată de ce mi-a ieşit. Şi pe masură ce asculta se făce tot mai negru. Şi la sfârşit mi-a zis: „Nu intră! Ai altceva să dăm? ” Ca aproape toată lumea, eu eram disciplinată și n-am întrebat în momentul ăla de ce nu intră emisiunea. Am spus că am altceva şi pot să dau. La nouă a fost gata altă emisiune, deşi în programul de radio era anunţat Ştefan Ciubotăraşu. Şi după aceea am îndrăznit şi eu să înreb de ce nu e bună emisiunea. Şi atunci, Paler mi-a spus: „L-ai lăsat să vorbească despre dorinţa ancestrală a mamei lui de a face din el un om cult; tot felul de superstiţii mi-ai pus în emisiunea asta. Şi pe urmă el a primit titlul de Artist al Poporului; de ce nu mulţumeşte partidului?” E adevărat că stând atâta de vorbă cu „Nea Fănică”, am uitat că trebuia să mulţumească partidului! Şi a trebuit să alerg după el până lunea următoare, pe la Buftea pe unde filma …pentru că trebuia să existe mulţumirea – o frază. Şi aşa a intrat emisiunea cu Ştefan Ciubotăraşu.
Cu [președintele Radioului] Ion Pas am avut o întîmplare interesantă. Făceam deja de ani buni cronica dramatică la radio şi toată emisiunea de “Actualitate teatrală”. (….) Această emisiune de actualitate teatrală de o jumătate de oră reflecta fenomenul teatral din ţară cu destulă acuitate şi cu destulă competenţă, fiindcă au colaborat la ea cei mai prestigioşi cronicari dramatici de la vremea respectivă, în frunte cu Valentin Silvestru, Ecaterina Oproiu, Mariana Pîrvulescu şi mulţi alţii. Și la [Teatrul] Naţional s-a pus într-o interpretare nouă “Tragedia Optimistă” a lui Vişnievski cu Marcela Rusu şi cu Florin Piersic. Marcela Rusu era femeia comisar, Florin Piersic era Alexei, marinarul care este atras de „Detaşamentul Roşu”. Spectacolul a fost pus într-o conceptie regizorală nouă, a avut foarte mult succes, eu am fost încântată pentru că în sfârşit în interpretarea Marcelei Rusu femeia comisar nu mai era un jandarm, un personaj rigid care emite numai lozinci. Era un om cu o convingere, care suferea profund şi care era pur şi simplu torturat şi asasinat de partea adversă. Finalul, care în toate spectacolele până atunci era apoteotic şi femeia comisar striga: “Păstraţi onoarea Marinei Militare!”… Acum Alexei cu o mână de marinari se duce, o scoate din beciul în care era torturată şi ea, cu ultimele puteri, şoptea: “Păstraţi onoarea Marinei Militare!” A fost un ropot de aplauze, toată lumea a zis: „Dom’le, în sfîrşit, se joacă omeneşte!” În consecinţă, am făcut o cronică entuziastă, am rugat-o pe Marcela Rusu să vină la Radio şi să-mi dea un interviu despre concepţia ei asupra personajului. Am făcut toate acestea pentru că în cronica din „Gazeta literară”, Vicu Mîndra desfiinţa spectacolul tocmai din această cauză. Că n-are nimic eroic. Mie redactorul-şef îmi spusese că niciodată n-am voie să dau o replică la ceva din presă… să nu intru în conflict cu nimic din ce se scrie în altă parte. Deşi ştiam lucrul ăsta, mărturisesc că nu m-am putut abţine! Și n-am atacat-o direct pe Vicu Mîndra. Chemînd-o pe Marcela Rusu şi întrebând-o despre concepţia ei asupra finalului, sigur că emisiunea părea o replică la cronica oficială din „Gazeta Literară”. Emisiuneea s-a difuzat duminică seara. Luni dimineţă când am venit la Radio “Moş David” [Naftuli] disperat îmi spune: “Ce mi-ai făcut?! Ce mi-ai făcut?! Nu ţi-am spus că nu e voie…?!” I-am spus: “Tovarăşe David, dar aşa este! Să ştiţi că eu am dreptate! Or să apară şi alte cronici …” “Ne cheamă tovarăşul Pas! Ce ne facem?! Ne cheamă tovarăşul Pas!” “Mergem!” Ne duceem şi şefa de cabinet spune: “Un moment, pentru că este cineva la tovarăşul Pas”. Moșu’ era pirdut de frică, eu eram aşa de sigură că am gândit bine, încât n-aveam nici un fel de teamă! Se deschide uşa şi Pas face loc să iasă Marcela Rusu. Și Marcela Rusu spune: “Tovarăşe Pas, ea este singurul om care a avut curajul să spună adevărul”. Eu am fost surprinsă, pentru că nu mă aşteptam. Pas îmi spune: “Te felicit! Aş vrea să ascult şi eu toată emisiuneea, da’ cât stau eu de vorbă cu tovarăşul David, dumneata condu-o pe Marcela Rusu”. Marcela mi-a zis: “Du-mă numa’ până la lift.” Și Marcela îmi spune: “Ascultînd emisiunea mi-am dat seama că o să ai necazuri. Și am venit la ora 8 fix să te apăr.” I-am mulţumit. Am venit cu emisiunea. Pas a ascultat-o, m-a felicitat, dar sigur că un pic de dreptate trebuia să-i dea şi redactorului-şef, spunîndu-mi că ar fi bine să discutăm dinainte când se ivesc asemenea situaţii. Am făcut interviuri cu artiști minunați….”
[Interviu realizat de Virginia Călin, 1998]
