Oraşele Silistra (Bulgaria) şi Călăraşi (România) vin în întâmpinarea turiştilor cu un catamaran de pasageri şi un autobuz plutitor, în cadrul unui proiect transfrontalier în valoare de 2 milioane de euro. Urmează consolidarea malului şi construirea unei rampe, care va asigura şi accesul navelor mai mici la malul Dunării. Contractele cu firmele au fost deja semnate, data finală este 31 decembrie 2023. Locuitorii Silistrei îşi amintesc cum în trecut au existat multe încercări de a facilita accesul turiştilor în oraşul românesc Călăraşi – taxiuri pe apă şi multe altele. Inconvenientul pentru cei care doresc să facă o plimbare pe jos este că feribotul opreşte pe malul românesc al Dunării, dar de acolo este necesar un taxi până în oraş. „Proiectul Primăriei Silistra şi Consiliului Judeţean Călăraşi va rezolva această problemă, deoarece navele vor intra pe canalul Dunării şi vor acosta chiar lângă parcul de pe malul oraşului românesc”, a explicat viceprimarul Silistrei, dr.Miroslav Todorov. Catamaranul va avea 14 metri lungime şi 6 metri lăţime, va fi echipat cu două motoare electrice şi va atinge o viteză de până la 13 km/h. Capacitatea sa va fi de 28 de pasageri şi un echipaj format din doi marinari. Încă o dată, cele două municipalităţi din Silistra şi Călăraşi urmăresc implementarea unor noi sisteme de transport prietenoase cu mediul. Astfel, cu ani în urmă, Silistra a achiziţionat catamarane solare, care sunt folosite pentru a naviga pe Dunăre fără a intra în ape teritoriale străine. „Proiectul va fi extrem de util pentru cetăţenii şi oaspeţii oraşului. Ideea este de a crea navigaţie între Silistra şi oraşul românesc Călăraşi. În acest scop, vom achiziţiona un catamaran, iar partenerii noştri români vor achiziţiona un autobuz plutitor. Aceste nave vor transporta pasageri pe cele două maluri ale Dunării, după un program prestabilit şi în funcţie de nivelul fluviului. Se preconizează dezvoltarea rutelor turistice pentru oaspeţii celor două oraşe”, a explicat Miroslav Todorov. Proiectul „Îmbunătăţirea siguranţei navigaţiei pe Dunăre în regiunea transfrontalieră Călăraşi – Silistra” se înscrie în politica Primăriei Silistra de a se afirma ca destinaţie turistică preferată. Scopul este îmbunătăţirea căii navigabile şi infrastructurii de pe ambele maluri ale Dunării. Se prevede construirea a două terminale portuare fluviale, câte unul pe fiecare mal al Dunării./ddaniela/atataru
(www.bnr.bg – 8 iunie)