Atacurile ucrainene din regiunea-cheie sudică Zaporojie continuă, potrivit oficialilor ruși și bloggerilor militari, care raportează lupte grele în zonă. Trupele ucrainene – sprijinite de tancuri, artilerie și drone – încearcă să avanseze spre sud de orașul Orikiv pentru a doua noapte consecutiv. Un înalt oficial ucrainean al apărării a declarat că inamicul se află în „apărare activă”. Mai mulți experți militari au spus că punctul central al așteptatei contraofensive ucrainene va fi Zaporojie. Conform acestora, Kievul încearcă să recâștige accesul la Marea Azov, împărțind forțele ruse de ocupație din regiune în două grupări. Acest lucru nu doar că le-ar slăbi capacitățile de luptă, ci ar elimina și un pod terestru către Crimeea – peninsula sudică a Ucrainei anexată ilegal de Rusia în 2014. Joi, Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din SUA a declarat că contraofensiva Ucrainei a început – deși Kievul rămâne rezervat în a confirma această chestiune. Între timp, Ministerul Apărării din Marea Britanie a declarat că „în mijlocul unui tablou operațional extrem de complex, luptele grele continuă de-a lungul mai multor sectoare ale frontului”, adăugând că „în majoritatea zonelor, Ucraina deține inițiativa”.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 iunie)/aboboc/ilapadat