Premierul neo-zeelandez va face o vizită în China în luna iunie

Premierul neo-zeelandez, Chris Hipkins, a declarat că va vizita China în cursul lunii iunie, pentru a impulsiona relaţiile comerciale, în ciuda tensiunilor persistente dintre Beijing şi Occident. Hipkins a afirmat că va conduce o „delegaţie comercială importantă” la Beijing, Tianjin şi Shanghai. Aceasta va fi prima vizită din partea unui premier neo-zeelandez în China după pandemia de coronavirus. Nu a fost precizat dacă premierul Hipkins îl va întâlni pe Xi Jinping. Exporturile Noii Zeelande sunt dependente de China într-o măsură foarte mare, reprezentând un sfert din veniturile totale. Premierul Hipkins a afirmat că relaţiile cu China sunt semnificative, extinse şi complexe. El a declarat că va continua să ridice problema drepturilor omului în China./aionita/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 iunie