Sunt zile pline în şcoli și licee. Până vineri, când se termină anul școlar, trebuie încheiate mediile tuturor elevilor, inclusiv ale celor aflați în anii terminali, care au finalizat cursurile deja. Încheierea situației școlare pentru copiii de clasa a VIII-a, a XII-a zi și a XIII-a seral și frecvență redusă reprezenta o problemă presantă a grevei profesorilor, pentru că aceștia ar fi trebuit să fie deja înscrişi la examenele naționale. Autoritățile au modificat, însă, calendarul pentru ei. Astfel că termenul încheierii mediilor și al înscrierilor a fost prelungit până vineri. Inițial, elevii care au terminat liceul ar fi trebuit să susțină deja zilele acestea probele orale din cadrul Bacalaureatului, însă o ordonanță de urgență prevede că acestea nu se mai țin și vor fi echivalate cu mediile anuale din timpul liceului. Examenele scrise încep pentru ei în 26 iunie, iar cele de Evaluare Națională luni, pe 19 iunie./aburtica/avladucu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 iunie