Contraofensiva lansată de Ucraina arată că aceasta începe să câștige teren în fața armatei rusești de ocupație

„Radiojurnal” – Realizator: Mira Gomboș – Contraofensiva lansată de Ucraina conține semne clare că aceasta începe să câștige teren în fața armatei rusești de ocupație, a declarat azi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. La această oră, la Bruxelles are loc consiliul miniștrilor apărării ai statelor NATO, care are pe agendă situația din Ucraina, precum și pregătirea summitului de la Vilnius. Ședința a fost precedată de consultări ale Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, la care a participat și ministrul ucrainean al apărării. Aliații NATO intenționează să mărească sprijinul pentru Kiev.
Jens Stoltenberg: Vedem lupta hotărâtă a Kievului și, deși este devreme să ne pronunțăm, am observat că ucrainenii câștigă teren și că sunt capabili să elibereze zonele ocupate de Rusia. Asta se datorează curajului și capacității soldaților ucraineni, în primul rând, dar apoi și ajutorului militar pe care aliații NATO îl trimit Kievului. Diferența se vede în teren.
Realizator: A consemnat Bogdan Isopescu./dpop/asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (15 iunie)