Indemnizaţie de şomaj pentru absolvenții instituțiilor de învățământ care au cel puțin 16 ani

Absolvenții instituțiilor de învățământ care au cel puțin 16 ani pot beneficia de indemnizația de șomaj timp de şase luni. Suma acordată reprezintă jumătate din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare. Pentru a primi acest ajutor, absolvenții trebuie să se înregistreze la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă din raza căreia își au domiciliul în cel mult 60 de zile calendaristice de la data absolvirii sau a promovării examenului de corigență. Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București mai precizează că în cazul elevilor care au terminat liceul, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare date încheierii situației școlare, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de bacalaureat.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 15 iunie)/amirea/dstanesc