Preşedintele Bulgariei a respins prin veto separarea Serviciului Naţional de Investigaţii de Procuratură

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a respins şi a trimis spre reexaminare în Adunarea Naţională paragrafele 3-10 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii privind sistemul judiciar, adoptată de Parlamentul de la Sofia pe 2 iunie 2023. Parlamentarii bulgari au separat Serviciul Naţional de Investigaţii de Procuratură, acesta devenind organism independent. Dispoziţiile contestate prevăd separarea directorului Serviciului Naţional de Investigaţii şi a secţiilor de anchetă ale procuraturilor în organe independente. Şeful statului îşi motivează decizia prin faptul că aceste modificări determină revenirea unei situaţii care exista deja în legislaţia bulgară şi care a fost modificată în 2009, în vederea funcţionării eficiente şi transparente a procedurilor preliminare în cauzele penale. „Fără argumente convingătoare, Adunarea Naţională revizuieşte acum angajamentul pe care Bulgaria l-a luat faţă de Uniunea Europeană”, precizează instituţia prezidenţială. În motivele veto-ului prezidenţial, se subliniază că adoptarea dispoziţiilor contestate ale Legii nu a respectat cerinţa imperativă a Constituţiei ca legile să fie votate de către Adunarea Naţională în două lecturi. Prevederi importante din Legea privind sistemul judiciar nu au fost respectate. Au fost încălcate şi o serie de prevederi din Regulamentul de organizare şi activitate al Adunării Naţionale, susţine Administraţia Prezidenţială.(www.dariknews.bg – 15 iunie)/ddaniela/dstanesc