Atacurile aeriene ruse și barajele de artilerie sunt în prezent principalele probleme cu care se confruntă forțele ucrainene care continuă să avanseze în sudul și estul Ucrainei, a declarat pentru CNN un ofițer militar de rang înalt aflat în apropierea liniilor de front. „Aviația lor funcționează în valuri, așa cum a fost în Vietnam, în Afganistan. În mod continuu, toată ziua, ei lucrează fie cu elicoptere, fie cu avioane, și lucrează toată ziua”, a declarat vineri, într-un interviu acordat CNN, un comandant adjunct de batalion cu indicativul „Spas” din cadrul Brigăzii de apărare teritorială separată. „Este greu să avansezi în felul acesta. În general, sprijinul aviației lipsește cu desăvârșire”, a mai spus ofiţerul Spas, adăugând că artileria rusă le-a îngreunat și mai mult înaintarea. În ciuda provocărilor, Spas spune că forțele ucrainene găsesc modalități de a acţiona. „Recuperăm teritoriul, nu le permitem să lovească coloanele. Venim în grupuri mici, folosim toate tacticile pe care le putem folosi. Avem experiență. Înaintăm, scoatem inamicul de pe poziții, nu atât de repede pe cât ne-am dori, dar avansăm. Pe alocuri, inamicul intră deja în panică, aruncând rezerve”, a adăugat Spas.
(CNN INTERNATIONAL – 16 iunie)/mbaciu/asalar