Traian Stoica: “Arghezi a fost scos oleacă la iveală.”
Unul dintre cei mai reprezentativi poeți români ai secolului XX a fost Tudor Arghezi. A fost contemporan cu mari momente din istoria noastră – Primul Război Mondial, făurirea României Mari, regimurile care s-au succedat în prima jumătate a secolului XX, Al Doilea Război Mondial și instaurarea regimului comunist (1948). Marele poet s-a raportat diferit la fiecare dintre aceste momente: a colaborat cu germanii în perioada ocupației din 1916-1918, Regelui Carol II i-a dedicat volume omagiale, a criticat alianța cu naziștii și a fost denigrat şi marginalizat de comunişti. Un moment culminant al creației sale jurnalistice l-a reprezentat virulentul pamflet intitulat „Baroane” (30 septembrie 1943) care l-a vizat pe ambasadorul german la Bucureşti. După acest act sfidător a fost arestat şi trimis în lagărul de la Târgu Jiu (2 octombrie-30 decembrie 1943). După venirea comuniștilor, Arghezi a luat atitudine față de noul regim. Drept urmare, în 1948, comunistul Sorin Toma a publicat în „Scânteia” un articol devenit celebru: „Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei”, în care a denigrat întreaga operă a lui Arghezi. Din acel moment, lucrările lui Arghezi au fost interzise, aparițiile publice ale poetului fiind extrem de rare. Poetul a fost reabilitat de către Gheorghiu Dej la mijlocul anilor ’50. Prețul a fost colaborarea cu noul regim. A fost momentul când i s-a permis și o mică colaborare cu Radioul. Martor la sosirea lui Arghezi în Radio după reabilitarea lui a fost și Traian Stoica – șeful Secției Emisiuni teatrale între 1947 – 1956.
„La un moment dat, apare Tudor Arghezi care începuse să fie scos oleacă la iveală după nefastul articol al lui Sorin Toma. Şi apare Tudor Arghezi. Şi când a intrat maestrul Tudor Arghezi, aici, pe Berthelot, la intrare, în hol, s-a oprit. Era întovărăşit de ginerele lui de atunci, Mircea Anghelescu, soţul Miţurei Arghezi. Şi se opreşte maestrul Arghezi, se uită, dă roată cu privirea prin holul noii clădiri a Radioului şi spune cu glas tremurat: “Eu n-am mai venit la Radio de când m-a dat afară Iorga. Acum revin pentru prima dată de-atunci. Cu umbrela m-a dat afară de la emisiunile pe care le aveam la Radio. Precum ştiţi, el măsura cultura cu umbrela!” Şi l-am însoţit pe Arghezi în holul unde aşteptau să intre la repetiţii actorii și regizorii. Se mai aflau printre actori şi nişte scriitori care tocmai luaseră Premiul de Stat şi erau chemaţi pentru imprimări. Printre alţii era Ovid Crohmălniceanu. Şi când a apărut Tudor Arghezi s-au ridicat absolut toţi actorii în picioare. Demostene Botez, care era alături de actori, s-a desprins şi l-a întâmpinat pe Tudor Arghezi şi l-a condus prin faţa actorilor la masa unde se aflau scriitorii. Acolo îi recomandă pe scriitori şi se opreşte în faţa lui Ovid Crohmălniceanu. Şi Ovid Crehmălniceanu tocmai scrisese despre Arghezi, a avut acest curaj. Omul a scris: “A despicat un drum în ceea ce priveşte reconsiderarea…” şi aşa mai departe. Şi intimidat: “Niciodată nu v-am întâlnit, maestre! Vă știam din fotografii dar acum vă cunosc. Sigur, aţi mai îmbătrănit.” Şi Arghezi, foarte prompt, cum era el în replici: “Sigur, tinere, că la un moment dat, e o impoliteţe şi bătrâneţea.” Pe urmă Arghezi a trecut mai departe şi şi-a văzut de treaba lui cu imprimarea. A fost chemat să imprime tălmăcirile lui din fabulele lui [Ivan Andreievici] Krâlov. A intrat pe linie rusească. A reintrat în literatură cu fabule de Krâlov. Pe urmă a venit reconsiderarea lui şi repunerea în toate drepturile… de recunoaştere a valorii lui scriitoriceşti”.
[Interviu realizat de Virginia Călin, 1998]
