Autor: Alexandru Balaci
Arthur Stanley Jefferson, cunoscut mai ales sub numele Stan Laurel, a fost un actor și regizor, devenit celebru în cuplul de comici Stan si Bran.
Viața și Opera
S-a născut la 16 iunie 1890, în casa bunicului său de pe Argyll Street, din orăşelul Ulverston (atunci Lancashire, astăzi Cumbria), Marea Britanie, într-o familie de actori. Tatăl său, Arthur J. Jefferson, conducea un teatru din Bishop Auckland, iar mama sa era actrița Margaret Metcalfe. În primii ani ai copilăriei băiatul a a fost crescut de bunica maternă, Sarah Metcalfe, a urmat școala din Bishop Auckland și apoi pe cea din Northumberland. S-a mutat după aceea cu părinții la Glasgow, în Scoția, și și-a finalizat studiile la Rutherglen Academy. A început să lucreze la Teatrul Metropole din Glasgow, primind mici roluri de la vârsta de 16 ani. Primul lui spectacol profesionist a avut loc pe scena Panopticonului din Glasgow, iar în 1910 s-a alăturat trupei de actori a lui Fred Karno primind numele de scenă “Stan Jefferson”. Între colegii săi din acea perioadă era și tânărul Charlie Chaplin. În 1912 a plecat împreună cu Ted Desmond într-un turneu în Olanda, cei doi apărând într-un duet sub numele “Barto Bros”. În această perioadă tânărul a primit oferta de a pleca într-un turneu în America cu trupa Karno, astfel că a ajuns în Statele Unite în același timp cu Charlie Chaplin și apoi cei doi au făcut, împreună cu trupa, un lung turneu în mai multe orașe din SUA. În primăvara anului 1914, Stan și doi foști colegi, Edgar Hurley și soția acestuia, Ethel, și-au format propria trupă, “The Three Comiques”, în care au jucat până în octombrie 1915.
A jucat între 1916 și 1918 alături de Alice Cooke și Baldwin Cooke, cei doi devenindu-i prieteni pe viață. În 1921 a făcut pentru prima dată echipă cu viitorul lui partener permanent, Olive Hardy, ambii fiind distribuiți în scurtmetrajul ”The Lucky Dog”. În această perioadă, Laurel a întâlnit-o pe Mae Dahlberg și, la sugestia ei, și-a schimbat din nou numele de scenă pentru că actrița credea că Stan Jefferson (care avea treisprezece litere) îi aduce ghinion, așa că a decis să fie prezentat drept Stan Laurel.
În 1922 cei doi au apărut împreună în parodia “Mud and Sand”. Până în 1924, Laurel a renunțat la teatru și a început să lucreze în cinematografie. cu normă întreagă, semnând un contract cu impresarul Joe Rock.Ca și viitorul său partener, Oliver Hardy, Laurel a fost creditat pentru regia sau co-regia a zece scurtmetraje realizate între 1925 și 1927, dar, spre deosebire de Hardy, Laurel nu a apărut în niciunul dintre ele.
Artistul a semnat apoi un contract cu studioul Hal Roach, ca regizor și a realizat, în 1926, o producție numită “Yes, Yes, Nanette”, în care a fost distribuit și viitorul său partener, Oliver Hardy. În același an un membru al trupei de actori ai Hal Roach Studios Comedy All Star a suferit un accident și a fost spitalizat și, pentru că nu a putut participa la filmările producției “Get ‘Em Young”, Laurel a fost nevoit să-l înlocuiască. Începând cu anul 1927, Laurel și Hardy au apărut împreună în mai multe scurtmetraje, inclusiv în “Supa de rață”, „Nevestele adormite” și „With Love and Hisses”. Cei doi s-au împrietenit, iar relația lor excepțională pe ecran a fost remarcată în scurt timp de Leo McCarey, unul dintre directorii studioului, care a observat reacția publicului la aparițiile lor și a început să îi distribuie doar în echipă.
Cei doi actori au jucat împreună într-o serie de scurtmetraje, printre care “Bătălia secolului”, “Ar trebui bărbații căsătoriți să meargă acasă?”, „Doi gudroni”, „Fii mare!”, „Big Business” și tot împreună au făcut tranziția către scurtmetrajele cu sunet. În 1929 au apărut în primul lor lungmetraj la Hollywood, anul următor au fost distribuiți în lungmetrajul muzical all-color “The Rogue Song”, apoi, în 1931, în „Pardon us”. În anii 1930, Laurel a avut un conflict cu Hal Roach, acest lucru a dus la rezilierea contractului său și din acel moment cei doi actori au avut contracte separate, o perioadă. În 1941, Laurel și Hardy au semnat un contract cu studioul 20th Century-Fox pentru a realiza zece filme pe parcursul a cinci ani. Semnaseră doar ca actori, dar au primit treptat dreptul de a modifica parțial scenariile filmelor în care jucau. În 1947 marele cuplu de comedianți a plecat într-un turneu în Marea Britanie, unde mii de fani i-au primit cu mare căldură. Turneul a inclus și un spectacol la Royal Variety Performance, în prezenț regelui George al VI-lea și a reginei Elisabeta, la Londra, iar marele succes al turneului i-a determinat să-și petreacă următorii șapte ani apărând în diverse spectacole itinerante.
În filmele lor, Laurel şi Hardy se aflau, întotdeauna, într-o situaţie normală care imediat se transforma într-un dezastru. Rolurile lor obişnuite erau cele de soţi sau tovarăşi, dar, de-a lungul anilor, au interpretat şi roluri de soldaţi sau piloţi din Primul Război Mondial. Indiferent de locul în care se aflau, nu trecea mult timp până când dădeau de bucluc. Nervos, Stan Laurel, „cel subţire”, făcea din provocări adevărate dezastre. Dolofanul Oliver Hardy, cel mai mereu serios, izbucnea cu exclamaţia „O altă mizerie drăguţă în care m-ai băgat!”.
Când Stan Laurel a aflat că are diabet, l-a încurajat pe Oliver Hardy să accepte și proiecte solo, iar acesta a jucat în două producții alături de John Wayne și Bing Crosby.Munca istovitoare și vârsta începeau să își spună cuvântul. În 1950, Laurel și Hardy au fost invitați în Franța pentru a realiza un lungmetraj, dar filmul a fost un dezastru. Ambii actori erau vizibil bolnavi în timpul filmărilor, iar la întoarcerea în Statele Unite au încercat să se recupereze. În 1952 și 1953, Laurel și Hardy au făcut noi turnee în Europa și America, dar în timpul ultimului dintre ele Laurel s-a îmbolnăvit iar și nu a mai putut evolua timp de câteva săptămâni.
În mai 1954, Hardy a suferit un atac de cord și și-a anulat toate spectacolele. Un an mai târziu cei doi intenționau să facă un serial de televiziune, dar planurile au fost amânate iar, după ce Hardy a suferit un accident vascular cerebral, în aprilie 1955. Actorul și-a revenit, dar, în timp ce plănuia să se întoarcă la muncă, a mai avut un accident vascular cerebral, de această dată ireversibil. Oliver Hardy a murit pe 7 august 1957, iar Stan Laurel a fost devastat. Nu și-a revenit niciodată. Soția lui a declarat presei că a avut o cădere fizică atât de puternică încât nu a putut nici măcar să participe la înmormântare, spunând: “Babe ar înțelege”. Deși a continuat să se întâlnească cu fanii săi, din acel moment a refuzat să urce pe scenă sau să joace în vreun alt film, respingând absolut toate ofertele pentru aparițiile publice.
În 1961, Stan Laurel a primit premiul Oscar pentru cele aproape 190 de pelicule în care a jucat de-a lungul vieții sale. Și-a trăit ultimii ani într-un mic apartament din Santa Monica, California, petrecându-și timpul răspunzând personal miilor de scrisori ale fanilor săi sau sutelor de apeluri pe care le primea zilnic, pentru că numărul lui de telefon era inclus în cartea de telefoane a orașului. În plan personal, Stan Laurel nu a dus o viață tihnită. A trăit cu actrița Mae Dahlberg ca soț și soție din 1919 până în 1925, dar nu au fost căsătoriți. A avut patru soții, cu una dintre ele fiind căsătorit de două ori. Prima sa parteneră a fost Lois Neilson, cu care s-a căsătorit pe 13 august 1926, cei doi având împreună o fiică, Lois, născută în decembrie 1927. Al doilea lor copil, Stanley, s-a născut prematur, dar a murit după nouă zile, iar Laurel și Neilson au divorțat în decembrie 1934.
Un an mai târziu actorul s-a căsătorit cu Virginia Ruth Rogers, dar în 1937 a intentat procesul de divorț, iar în ziua de Anul Nou 1938 s-a căsătorit cu Vera Ivanova Shuvalova, cunoscută sub numele de Illeana. Cuplul s-a separat în 1939 și a divorțat în 1940. În 1941, Laurel s-a recăsătorit cu Virginia Ruth Rogers, dar cei doi au divorțat pentru a doua oară la începutul anului 1946. Pe 6 mai 1946, actorul s-a căsătorit cu Ida Kitaeva Raphael, femeia care i-a fost alături până la moartea sa. Actorul a fost recompensat pentru rolurile sale din filme cu steaua numărul 7021 amplasată pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood. A primit un Premiu al Academiei în 1960 pentru „pionierat creativ” în film.
Stan Laurel a murit la 23 februarie 1965 în Santa Monica, California, şi a fost înmormântat la cimitirul Forest Lawn – Hollywood Hills. Un muzeu dedicat celor doi comici a fost deschis în 1983, chiar în oraşul natal al lui Stan Laurel, Ulverston. În octombrie 2018, a fost proiectat, în premieră mondială, filmul ”Stan&Ollie”, dedicat ultimilor ani de activitate ai celor doi comici. Evenimentul a avut loc la încheierea Festivalului de Film de la Londra.
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.britannica.com/biography/Stan-Laurel
https://www.imdb.com/name/nm0491048/
