Sâmbătă, 17 iunie, marcăm împlinirea a 550 de ani de când ieromonahul Nicodim de la Mănăstirea Putna, renumit miniaturist, a terminat de scris şi de decorat vestitul „Tetraevanghel de la Humor”, lucrare de mare valoare artistică, în care se află şi chipul lui Ştefan cel Mare, faimosul portret votiv al binecredinciosului Voievod, considerat drept cea mai veridică imagine a sa.
* * * * *
În Orientul antic se scria pe tăbliţe de ceramică, iar în Egipt, Grecia şi Roma se scria mai ales pe papirus. Începând cu secolul al II-lea, atât în Orient cât şi în Occident, se răspândeşte scrisul pe suluri de pergament, numite rotuluşi, care înlocuiesc treptat papirusul şi tăbliţele de ceramică.
Din cele mai vechi timpuri, cărţile erau realizate manual şi erau considerate adevărate opere de artă, iar manuscrisele reprezentau principala formă sub care textele caligrafiate în maniera vremii, la nivel de artă ce impresionează și astăzi prin acuratețea lor, erau transmise și păstrate, prin intermediul copiștilor.
A urmat apariția tiparului către sfârșitul secolului al IX-lea în China și către mijlocul secolului al XV-lea în Europa.
În Moldova medievală cele mai vechi manuscrise miniate provenind din scriptoriile de pe teritoriul romȃnesc, Tetraevangheliarul slavo-grec (1429), caligrafiat şi pictat la Mănăstirea Neamţ de Gavril Uric (astăzi aflat la Bodleian Library, Oxford) şi Tetraevanghelul de la Humor (1473), scris și miniat din porunca lui Ștefan cel Mare de către ieromonahul Nicodim, la Mănăstirea Putna, pentru Mănăstirea Humorului.
Încă de la întemeierea ei, din anul 1466, Ștefan cel Mare a adus la Mănăstirea Putna călugări iscusiți din obștea Mănăstirii Neamțului, în frunte cu starețul Ioasaf.
Ei s-au remarcat ca monahi deosebiți, încă din 1467, deci anul următor punerii temeliei, precum monahul Casian, apoi Nicodim, Nectarie și alții, care s-au dovedit a fi călugări iscusiți și care au copiat cărți, au scris cărți pentru locașul acesta.
Aşa a apărut porunca lui Ștefan cel Mare, către ieromonahul Nicodim, de a scrie şi minia, la Putna, pentru Mănăstirea Humorului, un tetraevanghel.
Veritabilă capodoperă a genului, Tetraevanghelul din 1473, executat de ieromonahul Nicodim la Mănăstirea Putna, conține 278 file de pergament, in folio, scrise în limba slavonă, cu excepția primei și ultimei file, care sunt complet albe.
Textul este caligrafiat, în litere semiunciale, cu cerneală neagră, alternată pe alocuri cu cerneală de aur, și este distribuit pe câte două coloane a 26 de rânduri fiecare, în anumite file şi pe câte o singură coloană, în plină pagină, a câte 20 de rânduri fiecare, în toate celelalte file.
Există şi mici frontispicii florale, colorate în roșu, albastru și aur, iar paginile de titlu ale Evangheliilor propriu-zise sunt împodobite cu frontispicii somptuoase în decorul cărora se combină ingenios cercuri înlănțuite, împletituri și stilizări vegetale realizate în aur și cerneluri albastre, roșii, verzi și brune.
Evangheliile de la Luca și de la Ioan se încheie, cu câte un „cul-de-lampe” în roșu, verde, albastru și aur.
Orânduite în succesiunea consacrată de Noul Testament, adică de la Matei, de la Marcu, de la Luca și de la Ioan, fiecare Evanghelie este precedată de chipul autorului ei, miniat în plină pagină, stând și scriind ori ascultând vocea tainică a Duhului Sfânt, într-un decor arhitectural mai amplu sau mai sumar sugerat. Trăsăturile lor sunt expresive și puternic individualizate, concentrate sau inspirate, în deplin acord cu momentul pe care îl trăiește fiecare în parte.
Tetraevanghelul de la Humor încununează strălucita tradiție miniaturistică inaugurată de Gavrii Uric la Mănăstirea Neamț, pe vremea domniei lui Alexandru cel Bun, însă își datorează însă gloria nu doar virtuților sale artistice, unanim recunoscute, ci și faptului că în cuprinsul acestuia – la fila 266 verso – este zugrăvit faimosul portret votiv al lui Ștefan cel Mare, portretizat la vârsta deplinei maturităţi, considerat drept cea mai veridică imagine a marelui voievod.
Reprezentat în postură de donator, îngenunchiat la picioarele Fecioarei, care tronează, alături de fiul ei, pe un jilț de lemn sculptat, voievodul îi oferă lui Iisus, cu amândouă mâinile, Tetraevanghelul executat din porunca sa.
Capodopera este dăruită Mănăstirii Humorului în 1473, iar din 1487 e legată în ferecături de argint aurit, decorate cu reliefuri figurative realizate în tehnica au repousse (prin ciocănire).
Pe prima copertă este înfățișată scena Pogorârii lui Iisus la iad, cunoscută și sub numele de Anastasis sau învierea, iar pe a doua copertă este figurată Adormirea Maicii Domnului, în jurul catafalcului, pe care zace Fecioara, sunt dispuși cei doisprezece Apostoli, iar la centru și mai sus de ei, modelat într-o mandorlă ovală, Iisus ține în brațe sufletul mamei Sale transfigurat ca prunc, întreaga scenă este plasată într-un câmp floral, având în fundal o colonadă.
În anul 1538, pentru a nu cădea pradă invaziei lui Soliman Magnificul, Tetraevanghelul de la Humor este trimis în Transilvania, la Cetatea Ciceului, aflându-se, vreme de trei ani, în grija lui Petru Rareș, refugiat aici după înfrângerea sa de către turci.
În 1541, Petru Rareș îl ia cu sine la Constantinopol, de unde – redobândind domnia – îl aduce, în același an, „la preaslăvita cetate de scaun Suceava” iar de aici, tot în același an, îl trimite înapoi la Mănăstirea Humorului.
În anul 1653, cazacii lui Timus Hmelnițki au prădat Moldova, luând – printre multe altele – și Tetraevanghelul de la Humor; în același an, prețiosul manuscris este smuls cazacilor de către ostenii generalului transilvănean Ioan Kemeny, veniți în ajutorul logofătului Gheorghe Ștefan, uzurpatorul tronului lui Vasile Lupu; ajungând domn al Moldovei, Gheorghe Ștefan răscumpără cartea de la generalul Kemeny, restituind-o Mănăstirii Humorului la 25 septembrie 1657, unde va rămâne vreme de peste un veac.
În anul 1783, cartea dispare din nou de la Mănăstirea Humorului, iar în septembrie 1881, cu prilejul unei vizite în Bucovina, episcopul Melchisedec o redescoperă la Mitropolia din Cernăuți, făcând apoi o ampla comunicare, în cadrul Academiei Române, referitoare mai ales la miniatura cu portretul lui Ștefan cel Mare, care a generat îndelungi discuții asupra „chestiunii adevăratului chip al marelui voievod”.
La cererea episcopului și a lui Ion Ghica, Mitropolia din Cernăuți trimite Academiei Române, spre cercetare nemijlocită, Evangheliarul, care ajunge mai întâi la Iași, apoi la București, în dimineața zilei de 27 noiembrie 1881; după mai multe săptămâni de examinări și de noi dezbateri, cartea este restituită, la începutul anului următor, îndărăt Mitropoliei din Cernăuți.
În 1937, cartea trece la Muzeul arhidiecezan din același oraș, iar în anii 1940 – 1948, ajunge printre odoarele Mănăstirii Dragomirna.
Între anii 1948 – 1957, Tetraevangheliarul este expus în muzeul aceleiași mănăstiri, în 1957, prestigiosul Evangheliar este detașat la București, pentru a figura în expoziția documentar-artistică organizată de Muzeul de artă al Republicii, cu prilejul aniversării a 500 de ani de la urcarea lui Ștefan cel Mare pe tronul Moldovei, după care, în același an, este adus și expus în Muzeul Mănăstirii Putna unde fusese caligrafiat cu aproape jumătate de mileniu în urmă.
În aprilie 1971, cartea este luată în custodie la Muzeul de istorie al R. S. România. În locul ei, la Putna, este expus un facsimil executat la Muzeul de artă al Republicii, în anul 1973, de către graficianul D. Dănăilă.
Teatraevanghelul avea să treacă, aşadar, prin grele încercări, o „adevărată odisee” fiind reflectată în inscripţiile posterioare lăsate de diferiţi monahi. Dispărut în mai multe rânduri și redescoperit în 1881 de către episcopul Melchisedec Ștefănescu, la Mitropolia din Cernăuți, Tetraevanghelul este păstrat în prezent la Muzeul Mănăstirii Putna.
