Zelenski a invitat ţările africane să se alăture formulei sale de pace

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comentat pe Telegram discuţiile pe care le-a avut, vineri, cu o delegație formată din șefi de stat și reprezentanți importanţi ai ţărilor africane, care s-au aflat într-o vizită la Kiev. Zelenski a precizat că a invitat țările continentului african să se alăture summitului global pentru pace, care urmează să fie organizat ţinându-se cont de Formula de pace propusă de partea ucraineană. „Sunt recunoscător participanților la întâlnirea noastră pentru susținerea principiului integrității teritoriale a statelor și al protecției națiunilor împotriva agresiunii. Am văzut perspectiva lucrărilor noastre asupra unor puncte concrete ale Formulei de pace. Desigur, am invitat statele africane să participe la summitul global pentru pace pe care îl pregătim” – a scris liderul ucrainean. De asemenea, Zelenski le-a cerut participanților la întâlnirea de la Kiev să-și prezinte viziunea asupra modului în care ar putea fi depășite consecințele crimelor comise de Rusia și asupra modalităţii prin care ar putea fi prevenită o repetare a acestora. „În plus, m-am adresat participanților la întâlnire cu propunerea de a le prezenta propria viziune asupra modului în care putem face mai mult împreună pentru securitatea alimentară și crearea de hub-uri de cereale” – a adăugat președintele. Dar, mai presus de toate, a adăugat Zelenski, este necesară restabilirea întregii forțe a Cartei ONU și oprirea brutalei agresiuni din partea Rusiei. „Și, de asemenea, să ne eliberăm pământul şi poporul nostru de răul imperial rusesc. Sunt necesare eforturi globale pentru toate acestea” – a mai scris Volodimir Zelenski. Amintim că președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, a ajuns, vineri, în Ucraina, ca parte a unei misiuni de pace africane. Delegația africană a inclus lideri din Africa de Sud, Senegal, Zambia, Comore și Egipt. Presa de la Kiev a relatat că preşedintele Zelenski a declarat că orice discuţii de pace cu Rusia sunt posibile doar după retragerea completă a trupelor ruseşti din toate teritoriile ucrainene temporar ocupate./sdan/ctuluc

KORESPONDENT – 17 iunie