Context
Construcția proiectului atomic „Manhattan” a generat panică în tabăra socialistă a Europei de Est, în circumstanțele în care Statele Unite au deținut pentru scurtă vreme supremația strategică în lume. Uniunea Sovietică a căutat să obțină planurile pentru construcția acestui tip de armament prin intermediul informațiilor obținute de persoane recrutate din Statele Unite ale Americii. Operațiunea Enormoz a presupus colectarea de informații clasificate de la cetățeni americani recrutați pentru a dezvolta o versiune proprie a bombei atomice. În general, aceste persoane recrutate au avut simpatii față de ideologia marxist-leninistă și au crezut în „victoria revoluției socialiste” asupra cetățenilor „exploatați” de capitaliști.
La începutul anilor 50, în Statele Unite s-a declanșat o isterie generată de procesul Rosenberg: Julius Rosenberg, Ethel Rosenberg și Ethel Rosenberg, fratele lui Ethel Rosenberg, care au fost acuzați că în 1945 ar fi furnizat informații referitoare la dezvoltarea proiectului Manhattan, prin intermediul funcțiilor pe care le-au ocupat în armata americană. Procesul a fost amânat până la finalizarea războiului, iar Julius Rosenberg și Ethel Rosenberg au fost găsiți vinovați și condamnați la moarte prin electrocutare, iar această sentință a fost pusă în aplicare pe data de 19 iunie 1953, în New York.
Recrutarea
Ethel Rosenberg a absolvit liceul în anul 1931 și a activat în funcții administrative, în cadrul unor companii private. Ea s-a căsătorit cu Julius Rosenberg în 1939, an în care și-a luat diploma în inginerie electrică. În anul 1939, cei doi activau în rândurile Partidului Comunist din Statele Unite ale Americii, o organizație cu o putere redusă, în comparație cu Partidul Comunist Francez sau Partidul Comunist Italian.
În 1940, Julius a obținut postul de inginer civil în cadrul Armatei Statelor Unite, departamentul comunicațiilor militare (USASC), de unde au avut acces la toate informațiile clasificate referitoare la proiectarea și utilizarea bombei nucleare. Mai târziu, fratele lui Ethel, Sergentul David Greenglass, care a ocupat o funcție logistică în cadrul proiectului Manhattan, a început să le furnizeze informații din interiorul proiectului. Aceste informații erau transportate cu un curier de încredere către vice-consulul Uniunii Sovietice la New York, Anatoly A.Yakovlev, care transmitea informațiile către Moscova. Abia în anul 1945, Julius Rosenberg a fost eliberat din funcția sa din armata americană, din pricina faptului că ascunsese apartenența sa la Partidul Comunist American (pentru funcțiile în armată, apartenența la astfel de organizații era interzisă). Harry Gold, curierul de încredere a soților Rosenberg, a fost arestat pe 23 mai 1950, întrucât acesta a fost prins în timp ce primea documente clasificate de la Klaus Fuchs, un spion care se ocupa de proiectul britanic nuclear.
În momentul în care Gold a fost interogat, acesta a vorbit și despre operațiunea demarată alături de soții Rosenberg și David Greenglass. În vara anului 1950, Julius Rosenberg a fugit în Mexic, dar a fost extrădat și arestat, iar Ethel a fost identificată abia în luna august. Mai mult decât atât, FBI a descoperit că soții Rosenberg au avut un alt colaborator, în persoana lui Morton Sobeel, un fost coleg de liceu a lui Julius, care a fost și el încătușat de autorități.
În fața unui tribunal de New York, soții Rosenberg au fost acuzați spionaj și organizare a unui grup conspirativ care a plănuit trădare națională. Procesul a început pe 6 martie 1951, unde Greenglass a fost de acord să coopereze cu autoritățile pentru reducerea sentinței. Pe 29 martie 1951, aceștia au fost găsiți vinovați, iar abia pe 5 aprilie, cei doi au fost condamnați la moarte. Sobell și Gold au primit câte 30 de ani de închisoare iar Greenglass a primit 15 ani de închisoare, o sentință scăzută datorită colaborării cu autoritățile americane.
Propaganda comunistă și procesul
Pentru încă doi ani, procesul celor doi a fost plimbat de la o instanță de judecată la alta, în speranța că sentința poate fi comutată în închisoare pe viață. Problema a fost că legea privind actele de spionaj din 1917 nu a precizat că pentru aceste acte se aplică pedeapsa mortală, însă judecătorul Irving R. Kaufman a considerat că actele de spionaj reprezintă o faptă mai gravă decât crima.
Chiar dacă apărarea celor doi a făcut mai multe apeluri pentru clemență la Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite, forul superior de justiție a respins cererile. În latura politică, aceștia au trimis mai multe cereri de grațiere președinților Harry S. Truman și Dwing Eisenhower, care au considerat că asemenea acte nu pot beneficia de grațiere sau milă.
Propaganda comunistă a acționat prin diferite canale, pentru a obține reducerea sentinței pentru soții Rosenberg, întrucât aceștia dețineau informații necesare pentru dezvoltarea proiectului sovietic. Planul a fost construit prin diseminarea informațiilor prin organizații marionetă, fără implicarea directă a sovieticilor. Raportul trimis din partea Central Intelligence Agency, pe 16 ianuarie 1953, argumentează că existau grupuri constituite voluntar, fără apartenență la partidele comuniste, care trimiteau cereri pentru reducerea sentinței în cazul Rosenberg. Presa comunistă nu a acordat multă importanță acestui caz, însă el a fost menționat în ziarele din România (Scînteia, anul XXII, nr. 2560/1953) și Ungaria. Grupurile care au făcut cereri pentru viața soților Rosenberg au adresat aceste solicitări ambasadelor Statelor Unite din Italia sau Franța și au încercat și la misiunile diplomatice ale Franței și Angliei.
O altă soluție a fost schimbul de prizonieri, un lucru practicat în perioada Războiului Rece, prin care erau oferiți oameni de afaceri sau spioni contra altor persoane de interes. Guvernul Republicii Populare Ungaria a propus, la sugestia sovieticilor, schimbul soților Rosenberg pentru omul de afaceri britanic, Edgar Sanders, alături de Robert Volger, care fuseseră închiși pentru spionaj în țările socialiste. Volger a mai fost propus pentru a fi schimbat cu Lee Meng, un spion chinez și liderul Partidului Comunist din Malaezia, capturat de poliția britanică din Malaezia, în timpul acțiunilor de contestare a stăpânirii britanice. Winston Churchill a refuzat schimbul de prizonieri, catalogând această propunere drept „ trafic de persoane”.
Un alt raport a catalogat campania începută de sovietici ca un exercițiu „reușit” de imagine, întrucât popularitatea acțiunilor sovietice s-a datorat neimplicării acestora în mod direct. Practic, propaganda a funcționat pentru cetățenii țărilor non-socialiste.
Deznodământul
Încercările externe nu și-au atins scopul, iar pe data de 19 iunie 1953 soții Rosenberg au ispășit sentința de condamnare la moarte, prin electrocutare. În epocă, Uniunea Sovietică a dezmințit implicarea în acest caz și chiar recrutarea celor doi soți ca spioni. Ulterior, după căderea Uniunii Sovietice în 1991, mai multe documente secrete au fost declasificate, iar recrutarea acestora a fost dovedită. Soții Rosenberg au fost spioni recrutați de sovietici, pentru a trimite informații clasificate referitoare la dezvoltarea proiectului atomic al Statelor Unite.
Bibliografie
Ziare
Scînteia, anul XXII, nr.2650/1953.
http://www.bibliotecadeva.eu/periodice/scanteia/1953/01/scanteia_1953_01_2560.pdf
Documentele politice ale cazului Rosenberg
https://www.eisenhowerlibrary.gov/research/online-documents/julius-and-ethel-rosenberg
Documentele declasificate ale Central Intelligence Agency
https://www.cia.gov/readingroom/collection/atomic-spies-ethel-and-julius-rosenberg?page=1.
Surse de informare enciclopedice
https://www.britannica.com/biography/Julius-Rosenberg-and-Ethel-Rosenberg
https://www.history.com/this-day-in-history/rosenbergs-convicted-of-espionage
RADOR – Alexandru Balaci
