Realizator: Arina Petrovici-Matei – Părinţii îşi pot înscrie copiii care merg pentru prima oară la grădiniţă sau la creşă până în data de 30 iunie, aceasta fiind prima etapă de înscrieri, potrivit calendarului oficial anunţat de Ministerul Educaţiei. Are detalii reporterul RRA Felicia Mocanu:
Reporter: În această etapă, copiii pot fi înscriși pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinți sau de către reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat. În perioada 3-18 iulie se va realiza cea de-a doua etapă din cadrul procesului de înscrieri pe locurile rămase libere după prima etapă. Între 20 și 30 august pot fi depuse dosarele pentru copiii care nu au fost înscriși în primele două etape, din lipsă de locuri sau din diferite alte motive. În această etapă pot fi înscriși copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate copiii de 4 ani și de 5 ani. În această etapă mai pot fi înscriși și copiii peste 2 ani pentru care părinții solicită înscrierea în învățământul preșcolar.
Realizator: Din anul școlar care va începe în toamnă au loc înscrieri și în cadrul serviciilor de educație timpurie complementare în localitățile unde sunt prea puțini copii pentru a se înființa grădinițe sau creșe./lcoman/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 iunie)