În județul Brașov, sfârșitul de săptămână aduce concerte, expoziții și festivaluri

Realizator: Cătălin Gomboș – În județul Brașov, sfârșitul de săptămână aduce concerte, expoziții și festivaluri. Despre ce este vorba, ne spune corespondentul RRA Adrian Cârneciu.
Reporter: Vremea caldă, vacanțele și concediile i-au scos pe localnici din casă, iar acestora li s-au alăturat mulți turiști care au ales să viziteze Brașovul, unii dintre aceștia inclusiv pe calea aerului. În județul din centrul țării se desfășoară în acest final de săptămână Zilele Cetății Rupea, alături de primul eveniment din sud-estul Europei dedicat caselor mobile și locuințelor modulare, susținut la Râșnov. Și în municipiul Brașov are loc cea de-a treia ediție a „Street Delivery”, un festival care deschide lista evenimentelor estivale ale urbei și care transformă temporar o arteră rutieră într-o zonă pietonală, cu spații deschise artei, jocului, atelierelor tematice și expozițiilor. Piața Sfatului găzduiește în acest weekend târgul numit „Republica Moldova Prezintă”, un eveniment axat pe cultură, tradiții, meșteșuguri sau gastronomie. Și amatorii muzicii culte au de ales între o serie de concerte de orgă susținute în bisericile fortificate din centrul țării și spectacolele în aer liber ale Filarmonicii din Brașov./abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 iunie)