Putin riscă să își piardă controlul de fier asupra puterii, iar următoarele 24 de ore sunt critice (analist CNN)

Analiză realizată de Nick Paton Walsh, corespondentul șef al CNN pentru securitate internațională.

RADOR (24 iunie) – Președintele Rusiei, Vladimir Putin, se confruntă cu cea mai serioasă amenințare la adresa puterii sale din toți cei 23 de ani în care a condus statul nuclear. Și este uluitor să vezi cum aparența de control total pe care a menținut-o în tot acest timp – argumentul suprem de vânzare al autocrației sale – se destramă peste noapte. A fost atât inevitabil, cât și imposibil. Inevitabil, deoarece proasta gestionare a războiului a însemnat că numai un sistem atât de omogen închis și imun la critică precum Kremlinul ar putea supraviețui unei asemenea aventuri odioase. Și imposibil, deoarece criticii lui Vladimir Putin pur și simplu dispar, sau cad pe fereastră, sau sunt otrăviți cu sălbăticie. Cu toate acestea, acum, a cincea cea mai mare armată din lume se confruntă cu un weekend în care fratricidul – întoarcerea armelor asupra colegilor lor – este singurul lucru care poate salva elita moscovită de la colaps. Suntem atât de obișnuiți să îl vedem pe Putin ca pe un maestru tactician, încât primele salve ale nesupunerii șefului Wagner, Evgheni Prigojin, au fost uneori evaluate ca fiind o fentă – o încercare a lui Putin de a-și ține generalii la limită cu un om de încredere loial ca și criticul lor deschis. Dar ceea ce vedem astăzi – cu Vladimir Putin forțat să recunoască faptul că Rostov pe Don, principalul său centru militar, a scăpat de sub controlul său – pune capăt oricărei idei că acest lucru a fost gestionat de Kremlin. Analiza este realizată de Nick Paton Walsh, corespondentul șef al CNN pentru securitate internațională./mbaciu/lbadiu

CNN INTERNATIONAL – 24 iunie