Reprezentanţii ţărilor membre ale UE au convenit, luni, să majoreze valoarea maximă a unui fond utilizat pentru finanțarea ajutorului militar pentru Ucraina cu 3,5 miliarde de euro până la 12 miliarde. Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF), la care contribuie statele membre UE în funcție de dimensiunea economiilor lor, a alocat deja aproximativ 4,6 miliarde de euro sub formă de ajutoare militare pentru Ucraina. Este separată de bugetul UE, care nu este autorizat să finanțeze operațiuni militare. „Decizia de astăzi va asigura din nou că avem fondurile necesare pentru a continua să oferim sprijin militar concret forțelor armate ale partenerilor noștri”, a declarat înaltul diplomat al blocului, Josep Borrell, care a solicitat majorarea fondului. „Facilitatea și-a dovedit valoarea. A schimbat complet modul în care ne sprijinim partenerii în apărare. Face ca UE și partenerii săi să devină mai puternici”, a spus el. Ungaria a anunţat, luni, că nu va debloca o tranşă de 500 de milioane de euro din fondul existent până când autorităţile de la Kiev nu vor elimina banca maghiară OTP de pe lista de companii pe care le consideră „sponsori internaţionali” ai războiului Rusiei din Ucraina. Ungaria a calificat includerea pe listă a băncii maghiare drept „scandaloasă”. Vorbind în Luxemburg, ministrul de externe Péter Szijjártó a spus că guvernul de la Budapesta este pregătit să se răzgândească dacă Ucraina va renunța la „lista neagră”. EPF, înființată în 2021, a fost concepută pentru ca UE să ajute țările în curs de dezvoltare să cumpere echipament militar. Dar uniunea formată din 27 de state membre a decis rapid să o folosească și pentru a trimite arme în Ucraina, după invazia rusă din februarie anul trecut.
Fondul permite țărilor UE care furnizează arme și muniții Ucrainei să şi recupereze o parte din costuri./opopescu/denisse
(REUTERS – 26 iunie)