Regizoarea și autoarea Alexandra Badea și scriitorul și traducătorul Cristian Fulaș se numără printre cei 67 de laureați ai premiilor acordate în anul 2023 de Academia Franceză, potrivit unui anunț al forului academic și cultural. Alexandra Badea a primit „Prix du Théâtre. Ensemble de son œuvre dramatique“ (premiul pentru Teatru, oferit pentru întreaga operă dramatică), iar Cristian Fulaș a fost distins cu „Prix du Rayonnement de la langue et de la littérature françaises“ (premiul pentru servicii remarcabile aduse limbii și literaturii franceze), ambele premii prestigioase încadrându-se în categoria „Grands Prix“. Academia Franceză acordă anual două categorii de premii literare: „Grands Prix“ – pentru care nominalizările sunt făcute exclusiv de membrii Academiei (31 de laureați în 2023), și „Prix de fondations“ – pentru care autorii și editurile pot face propuneri (36 de laureați în 2023). Cei doi autori se numără printre personalitățile culturale a căror activitate a fost promovată de Institutul Cultural Român.
Autoarea de origine română Alexandra Badea (n. 1980, București) a primit „Prix du Théâtre. Ensemble de son œuvre dramatique (L’Arche)“, premiul pentru Teatru acordat de Academia Franceză pentru întreaga sa operă dramatică, apărută în Franța la cunoscuta editură L’Arche. Premiul anual acordat autorilor de limbă franceză a fost inițiat în 1980, iar printre laureații de-a lungul timpului se numără dramaturgi precum Marguerite Duras, Hélène Cixous sau Marie NDiaye. Alexandra Badea este prima scriitoare care are o altă limbă maternă decât franceza căreia îi este atribuit acest premiu. Regizoare de teatru și film, dramaturg, romancieră, Alexandra Badea locuiește în Franța din 2003. A publicat douăsprezece piese la prestigioasa editură L’Arche și două romane, textele ei scrise în franceză fiind traduse în mai multe limbi și jucate pe scene importante ale lumii. În anul 2013, a primit Grand Prix de littérature dramatique (Marele Premiu de literatură dramatică, acordat de Centrul Național de Teatru din Franța), pentru piesa Pulvérisés, iar în 2016 a primit titlul de Chevalier des Arts et des Lettres (Cavaler al Artelor și Literelor), distincție acordată de Ministerul Culturii din Franța. În 2019, a fost invitată de Festivalul de la Avignon să creeze a doua parte a trilogiei Points de non-retour, prezentată ulterior la Teatrul Național de la Colline din Paris. Este absolventă a UNATC București, secția Regie teatru, și a Universității Sorbonne Nouvelle. În România, Editura Tracus Arte a publicat volumul Exil, piesă pusă în scenă la Teatrul Național din București în 2022, unde a avut un succes remarcabil.
Scriitorul și traducătorul Cristian Fulaș (n. 1978, Caracal) a primit „Prix du Rayonnement de la langue et de la littérature françaises“, médaille de vermeil. Premiul anual acordat de Academia Franceză are o tradiție îndelungată, fiind înființat în 1960, și este acordat personalităților franceze sau străine care au adus servicii remarcabile limbii și literaturii („destinés à des personnalités françaises ou étrangères ayant rendu à la langue et aux lettres des services particuliers“.) Alături de Cristian Fulaş, anul acesta au fost distinși cu același premiu Valentina Hristova, istoric de origine ungară, Stenio Solinas, scriitor și editor italian, Bernard Michel, pentru contribuția adusă redescoperirii operei lui René Maran, și romancierul vietnamez de limbă franceză Thi Hao Tran. Cristian Fulaș a absolvit Facultatea de Litere din Baia Mare și a făcut studii aprofundate de teoria literaturii la Universitatea din București. A tradus aproximativ cincizeci de volume din engleză, italiană și franceză, iar din 2019 lucrează la o nouă traducere după romanul În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust. Printre traducerile din limba franceză se numără: Marcel Proust – În căutarea timpului pierdut, volumele 1-4; Mathias Enard – Busola, Nicholas Mathieu – Și copiii copiilor lor, Jean-Christophe Rufin – Regele Zibeline în jurul lumii, Stéphane Mallarmé – Igitur • O aruncare de Zaruri. A debutat în 2015 cu Fâșii de rușine (Gestalt Books; Premiul Observator cultural pentru debut, Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu”, Premiul revistei Accente). Fragmente din roman au fost traduse în franceză, italiană, germană, engleză, bulgară, croată, suedeză, maghiară. Tot în 2015 a publicat Jurnal de debutant (Tracus Arte), iar în 2016 După plâns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books). De același autor, la Editura Polirom au apărut volumul de proză scurtă Cei frumoși și cei buni (2017), romanele Fâșii de rușine (2018), După plâns (2019) și Ioșca (2021, 2022; desemnat romanul anului în cadrul Premiilor RSS Reloaded și cartea de proză a anului 2021 de omiedesemne.ro și agentiadecarte.ro, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, Premiul Observator cultural, secțiunea Proză; traducere franceză la editura La Peuplade), ca și biografia romanțată Celan. Am trăit, da (2022). Cel mai recent roman al său, Specii, a apărut la editura Polirom în 2023.
Cei doi laureați se numără printre autorii a căror activitate a fost promovată, de-a lungul timpului, de Institutul Cultural Român. De exemplu, Institutul Cultural Român și Editura La Peuplade din Canada au organizat, în noiembrie 2022, un turneu literar de prezentare în Franța și Belgia a romanului Ioșca de Cristian Fulaș, publicat în limba franceză în traducerea Floricăi Courriol și a lui Jean-Louis Courriol. Au avut loc prezentări și întâlniri cu cititorii în librării și în centre culturale din orașele Paris, Nantes, Bordeaux, Lyon și Bruxelles, urmate de ecouri în presa de specialitate. De asemenea, ediția în limba franceză a romanului Ioșca a fost prezentată, în aprilie 2023, la standul României de la Festival du Livre de Paris, organizat de ICR. Institutul Cultural Român de la Paris a sprijinit participarea autoarei Alexandra Badea la Strasbourg, în ianuarie 2020, pentru a superviza un proiect ambițios al Universității din Strasbourg, atelierul Artlingo, prin care studenții care urmau cursuri de limba română la universitate s-au familiarizat cu subtilitățile limbii române prin teatru. Un interviu video cu regizoarea Alexandra Badea a fost realizat de Institutul Cultural Român de la Paris în seria „Bien ensemble“ și publicat pe rețelele de socializare, în iulie 2020.
Lista completă a câștigătorilor Premiilor Academiei Franceze 2023 poate fi consultată aici:
https://www.academie-francaise.fr/sites/academie-francaise.fr/files/palmares_2023_vf_mcc.pdf
Academia Franceză a anunțat că Marele Premiu pentru Roman va fi decernat, conform tradiției, în această toamnă.
***
Foto Cristian Fulaș – credit foto Andrei Păcuraru
Contact: Direcția Promovare și Comunicare, biroul.presa@icr.ro, 031 7100 622.