Dionisie Șincan: “Cea mai frumoasă perioadă a Redacției Culturale a fost între 1950 – 1969.”
Un compartiment de elită al Radioului a fost Redacția Culturală. În această redacție au fost cooptați să colaboreze tineri studenți de la Facultatea de Filologie. Cei care au corespuns exigențelor la terminarea facultății au fost angajați. Au apărut emisiuni noi (“Odă limbii române” și “Memoria pamântului românesc”) care s-au bucurat de o mare popularitate și au rezistat în programul Radio mulți ani. A fost perioada când – sub atenta supraveghere a Direcției de Propagandă și Cultură a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc (Comunist) Român – scriitori din perioada interbelică au fost parțial sau total reabilitați și dați pe post. Martor al acestor transformări a fost Dionisie Șincan, care între 1950 – 1969 a lucrat la Redacția Culturală.
„Eu zic că a fost cea mai frumoasă perioadă a Redacţiei Culturale, cu activitatea cea mai laborioasă, mai bogată. Centrul de greutate… al activităţii în perioada aceea a căzut pe reconsiderări literare. Este perioada în care s-a săpat adînc, s-au dezgropat scriitori. Deci, este perioada în care s-a luat metodic literatura română şi s-au scos la suprafaţă clasicii noştri. Sigur că s-au cenzurat, sigur că nu se dădea cam totul despre scriitorii respectivi, mai ales cei dintre cele două războaie. Dar totuşi erau scoşi la suprafaţă şi li se dădeau operele esenţiale.
În al doilea rând, Redacţia Culturală şi-a extins preocupările şi asupra altor domenii. De pildă, al istoriei limbii române. Atunci am realizat – şi am dat şi titlul – emisiunea „Odă limbii române”. Am lucrat la ea, la primele „numere” şi am dat-o domnului Mirea care s-a ocupat an şi an de „Odă limbii române”. Atunci am iniţiat prima emisiune de istorie pe care am numit-o „Memoria pămîntului românesc”. Titlul îmi aparţine. Fără nici o discuţie. Și am făcut această emisiune vreme de vreo doi – trei ani de zile, până a venit domnul Ioan Ion Diaconu. I-am dat-o acestuia şi a lucrat la ea până după revoluţie.
Deci am intrat în nişte domenii care până atunci în Redacția Culturală fuseseră negură. A venit o generaţie tânără, foarte bine pregătită, de la Facultatea de Limbi Străine, de la Filologie, cu preocupări în domeniul istoriei literare. Deci [au venit] vreo șapte – opt tineri, selecţionaţi din domeniul filologiei, al istoriei literare. Redacția și-a extins activitatea în tot felul de alte preocupări: istorie, critică literară, lecturi literare, istorie literară universal. Deci a fost o redacţie cu o activitate foarte serioasă. Aş vrea să spun că era o practică interesantă, încă de pe vremea lui [Naftulie] David, aceea de a folosi colaboratori din facultăţile de limbi străine, din facultăţile de filologie, de istorie şi care-şi făceau aici ucenicia. Pentru fiecare material primeau nişte bani. Secretariatul General care era foarte bine pus la punct urmărea activitatea acestor oameni și la sfârşitul facultăţii lor, trăgem linia: „Omul este bun pentru noi sau nu este bun pentru noi”. Și mergeam la repartiţiile lor şi ceream pe cutare şi pe cutare. Deci veneau în redacţie nişte oameni care desfăşuraseră o activitate [în Radio] și eram siguri de evoluţia lor. Vreau să spun că au fost două valuri de redactori solicitaţi de Televiziune, pe măsură ce ea se dezvolta. Deci, primul val, în care a fost [Alexandru] Stark, Carmen Dumitrescu şi alţii. Cu ei s-a deschis Televiziunea. A fost al doilea val când s-au dus oameni cu pregătire şi cu experienţă, cum a fost [Octavian] Paler care fusese în Radio redactor-şef adjunct. Și el, dintr-o dată, a fost avansat preşedinte și pus să se ocupe de Televiziune. Amintiţi-vă că eram o instituţie comună – Radioteleviziunea – şi se putea transfera ușor de la Radio la Televiziune. Eu am rezistat primului val. Nu am vrut pentru că și acum am convingerea că Radioul este instituţia numărul 1 şi Televiziunea este instituţia numărul 2 din punct de vedere al seriozităţii profesionale. (…) Cu Octavian Paler am lucrat cu plăcere la Radio. A venit în Redacţia Culturală de la Actualităţi, unde lucrase la Secţia Agrară. Dar începuse să scrie poezie și a aspirat la Redacţia Culturală, care era socotită în ansamblul Radioului un fel de zonă de elită. Pentru că Redacția Culturală avea o activitate destul de multilateral-culturală și aici nu puteau să lucreze decât oameni cu pregătire şi care fuseseră cernuţi de experienţă. Paler şi-a dat seama că trebuie să iasă din zona agrară, ţinînd seama de noile lui preocupări. Și a fost avansat redactor-şef adjunct la Cultural. A fost o colaborare destul de dură cu [Naftulie] David, că nu prea s-au înţeles. Paler s-a ocupat de o anumită parte a redacţiei, partea de istorie literară, de literatură propriu-zisă, dar era oarecum deasupra acestor chestiuni. Lucrurile mergeau cam de la sine. Erau oameni foarte bine pregătiţi, Paler doar coordona treaba asta. După ce a fost trimis corespondent în Italia a plecat la Televiziune. Și m-a convins și pe mine să plec la Televiziune. Asta s-a întâmplat în 1969. Dar totdeauna am regretat că am plecat din Radio. Am rămas cu acest regret”.
[Interviu realizat de Virginia Călin, 1998]
