29 iunie 120, prima atestare documentară a Dacia Superior

Acum 1903 ani, la 29 iunie 120 d.H., avea loc prima atestare documentară a Daciei Superior, în diplomele militare descoperite la Căşei şi Porolissum. Dacia Superior a fost o provincie romană, formată în urma reorganizării provinciei Dacia Augusti, pe vremea împăratului roman Hadrian (117-138). Pe lângă Dacia Superior, din fosta provincie Dacia Augusti s-au mai organizat două noi provincii, Dacia Inferior şi Dacia Porolissensis.

Primul guvernator cunoscut al Daciei Superior a fost Sex. Iulius Severus (119/120 – 127). Sediul guvernatorului Daciei Superior era la Apulum (azi Alba Iulia). Ca suprafaţă, Dacia Superior cuprindea Transilvania, Banatul şi vestul Olteniei, fiind amplasată pe cea mai pare parte a Daciei Augusti. Această organizare teritorială a fost menţinută până în timpul împăratului Marcus Aurelius (161-180), când provinciile dacice au fost iar restructurate, ca urmare a noilor nevoi strategice militare.

Context

Dacia  a  fost  o  zonă  foarte  bogată  din  punct  de vedere  economic,  în  special  datorită  bogățiilor  naturale, care  aduceau  venituri  importante  Imperiului  Roman.  În același timp, coloniștii stabiliți în  noua provincie au încercat să-și creeze condiţii cât mai bune  de  viaţă.

În plus, prestigiul  politic  al  imperiului,  impunea  apărarea provinciei,  oricâte  greutăţi  ar  fi  fost  de  întâmpinat. Apărarea  Daciei  era  uşurată  de  relieful  şi  configuraţia terenului, care asigurau posibilităţi defensive.   Plasată  în  mijlocul  lumii  barbare,  Dacia  era continuu supusă ameninţărilor externe. Pentru a face faţă acestei situaţii,  Imperiul Roman a fost nevoit să aducă și să menţină în provincie efective militare numeroase.

Dacia romană a fost cucerită de către Imperiul Roman, atunci sub conducerea lui Traian. S-a întâmplat în 106 și a durat până în 271, deci 165 de ani. Însă Dacia nu fusese cucerită complet și nu puține erau dățile când dacii liberi veneau să hărțuiască legiunile romane din această zonă. Totodată, erau și multe revolte împotriva stăpânirii romane în interiorul provinciei, astfel că ocupația romană nu a fost deloc ușoară. În aproximativ 100 din cei 165 de ani au existat conflicte armate.

Motivul reorganizării Daciei Augusti au fost, de asemenea, atacurile repetate ale sarmaţilor iazygi şi roxolani, care au modificat nevoile militare strategice ale provinciei romane. Prin această reorganizare, cele trei noi provincii se puteau apăra mai uşor împotriva atacurilor barbarilor. Reorganizarea a început să fie făcută în anul 118, de către guvernatorul Q. Marcius Turbo. Astfel, fiecare nouă provincie îşi putea avea armata proprie și putea să acționeze independent pentru a se apăra de atacurile externe.

Primul guvernator cunoscut al Daciei Superior a fost Sex. Iulius Severus (119/120 – 127). În noua organizare, el avea acum doar rangul de legat pretorian, faţă de cel de legat consular deținut pe vremea Daciei Augusti. Sediul guvernatorului Daciei Superior era la Apulum ( în vremurile noastre – Alba Iulia). El era legat al Legiunii XIII Gemina, cantonată la Apulum.

Prima atestare documentară a Daciei Superior este din data de 29 iunie 120, în diplomele militare descoperite la Căşei şi Porolissum.

Această organizare teritorială va fi menţinută până pe vremea împăratului Marcus Aurelius (161-180), când provinciile dacice vor fi restructurate din nou, ca urmare a noilor nevoi strategice militare. După înfrângerea sarmaţilor iazigi, diplomele militare cele mai apropiate temporal atestă o provincie Dacia Superior, ceea ce presupune existenţa tot atunci şi a unei provincii Dacia Inferior. Dacia Porolissensis este atestată documentar în anul 123, ca provincie desprinsă din nordul Daciei traiane şi situată la nord de râurile Arieş şi Mureş. Este foarte probabil ca provincia Dacia Porolissensis să fi fost creată tot în 118, concomitent cu organizarea

Daciei Superior şi Daciei Inferior, sau foarte curând după organizarea acestor două provincii, prin 118-119. Reforma  lui Marcus Aurelius a recreat în Dacia un organism militar şi organizatoric unitar; trupele celor trei provincii depind în continuare,  de  vechile  districte  Dacia

Superior, Dacia  Inferior  şi  Dacia Porolissensis,  aşa  cum rezultă din Diploma militară din 1 aprilie 179.

Bibliografie

Calendar Rador

Giurescu C. C., Istoria românilor, ed.: ALL, 2018;

Marius Ioan Grec : ”Din istoria militară a Daciei Porolissensis: trupele auxiliare”.

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Dacia_Superior

Sursa Foto : Wikipedia