„Radiojurnal” – Realizator: Proiectul ordonanței de urgenţă cu măsuri menite să ducă la ieftinirea unor produse alimentare de bază a fost publicat, ieri, pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii. Documentul porneşte de la datele privind scumpirile consemnate în 2022, dar şi menţinerea acestei tendinţe la începutul anului. Mihaela Enache explică:
Reporter: Sunt 14 categorii de alimente vizate de această măsură: pâinea albă simplă, laptele de 1,5% grăsime, brânza telemea și iaurtul simplu de vacă, făina albă, mălaiul și zahărul ambalate la pungi de 1 kg, ouăle de mărime medie și uleiul de floarea-soarelui la 1 l, cele mai consumate forme procesate de carne de pui și de porc, dar și cele mai solicitate legume și fructe. Procesatorii vor putea aplica cel mult 20% adaos comercial față de costul de producție. Distribuitorii nu pot adăuga mai mult de 5%, iar la vânzare adaosul va fi, de asemenea, de maximum 20%, conform proiectului de ordonanță. Încălcarea noilor reguli poate duce la amenzi cuprinse între 100.000 și două milioane de lei, iar contractele comerciale aflate deja în desfășurare în termeni diferiți de aceste prevederi trebuie modificate corespunzător în termen de 30 de zile de la data publicării documentului în Monitorul Oficial. ANAF și Consiliul Concurenței vor face controale pentru a verifica respectarea actului normativ, care este prevăzut să se aplice timp de trei luni. Se estimează că primele efecte ale acestei măsuri se vor resimți de la 1 august./lcoman/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 iunie)