Bulgaria aşteaptă ajutor din partea Germaniei, Austriei şi Ţărilor de Jos pentru paza frontierei externe a UE cu Turcia

Bulgaria aşteaptă ca experţi din Germania, Austria şi Ţările de Jos, inclusiv ofiţeri vamali, să monitorizeze activităţile la faţa locului şi să consolideze securitatea frontierei externe a Uniunii Europene cu Turcia. Prim-ministrul bulgar, Nikolai Denkov, a adresat astfel de invitaţii în cadrul întâlnirilor personale desfăşurate cu cancelarii federali ai Germaniei, Olaf Scholz, şi Austriei, Karl Nehammer, precum şi cu prim-ministrul Ţărilor de Jos, Mark Rutte. Discuţii privind implicarea vameşilor germani în activitatea de la graniţa bulgaro-turcă au fost deja purtate de guvernul anterior condus de Kiril Petkov. Atunci, ideea nu a fost realizată, din cauza încetării anticipate a mandatului premierului Petkov, iar apoi nu a fost adoptată de guvernul interimar. Acum, apelul pentru securitatea comună a frontierei este extins pentru a include alţi experţi din trei ţări în total. „Avem nevoie atât de expertiză, cât şi de asistenţă directă în procesarea volumului uriaş de mărfuri care trece prin Bulgaria, în special după începerea războiului din Ucraina„, a precizat Denkov. Potrivit acestuia, participarea experţilor europeni la securitatea frontierei este parte a soluţionării problemei încrederii partenerilor faţă de Bulgaria, care reprezintă în prezent principalul obstacol în calea admiterii sale în Schengen. Totodată, se va lucra şi la formarea, împreună cu Europol, a unui centru european de coordonare cu sediul în Bulgaria, care se va concentra pe combaterea traficului organizat de persoane. La întâlnirea cu cancelarul german, Olaf Scholz, s-a discutat şi subiectul negocierilor de aderare pentru Macedonia de Nord. Bulgaria şi-a confirmat poziţia conform căreia se aşteaptă ca modificările convenite în Constituţia macedoneană să fie adoptate, bulgarii fiind recunoscuţi drept cetăţeni egali./ddaniela/gpodea

www.bnr.bg – 30 iunie