Presiuni pe piaţa monetară din România, în următoarele săptămâni

Sutele de milioane de euro care vor intra în România cu prilejul ofertei publice inițiale de la compania Hidroelectrica ar urma să crească presiunea pe piața monetară locală în următoarele săptămâni, unde Banca Centrală a controlat strict orice mișcare semnificativă a cursului de schimb. Potrivit analiștilor citați de agenția Bloomberg, cel mai probabil, leul se va aprecia în momentul în care investitorii străini își vor schimba fondurile pentru a cumpăra acțiuni la Hidroelectrica, a cărei ofertă publică inițială estimată la aproape două miliarde de dolari ar urma să se încheie pe 4 iulie. Economiștii se așteaptă ca BNR să intervină și să frâneze aprecierea leului pentru a menține cursul de schimb stabil sub/sau în apropierea nivelului de cinci lei pentru un euro în acest an. Grație regimului de flotare controlată practicat de Banca Centrală, leul românesc a fost una dintre cele mai stabile monede din Europa de Est în acest an, scrie Bloomberg./gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 30 iunie