Fostul preşedinte al Braziliei, Jair Bolsonaro, a descris decizia Curţii Electorale Supreme de a-i interzice să ocupe o funcţie publică până în 2030 drept o „lovitură în spate”.
Curtea l-a găsit vinovat de abuz de putere. Domnul Bolsonaro a declarat că ia în considerare să facă recurs şi a adăugat că va continua să lupte pentru libertate în Brazilia.
Cazul a fost intentat de unul dintre partidele rivale cu domnul Bolsonaro şi s-a bazat pe un eveniment difuzat de televiziunea de stat în iulie 2022, când Bolsonaro – preşedinte la acea vreme, a pus la îndoială sistemul de vot electronic, fără a prezenta dovezi pentru a-şi susţine acuzaţiile de fraudă.
Majoritatea judecătorilor au considerat că afirmaţiile sale au echivalat cu un atac serios asupra democraţiei braziliene, care a fost restabilită abia la jumătatea anilor ’80, după decenii de regim militar./mbrotacel/lalexandrescu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 1 iulie